Marile bucurii şi marile tristeţi

„A existat un moment precis – între Perforatorii şi Profesorul Bumb şi macii suedezi – în care povestitorul lui Augustin Cupşa a sărit din cea mai pură şi mai demenţială distopie în cea mai amestecată şi mai imprevizibilă realitate. Ca şi cum ar fi întors pe partea cealaltă o lentilă care cuprindea totul, fără să focalizeze nimic, acest povestitor alert şi atent la imprevizibilele mişcări interioare ale realităţii «se mulţumeşte» în Marile bucurii şi marile tristeţi să descrie, să povestească, să focalizeze şi să dea gros-plan pe câte un amănunt neaşteptat: un tic verbal, nişte păpădii verzi, un răget de leu închis, o pereche de cercei în formă de ouă prăjite, o ureche de pisică într-un lichid vişiniu, o spinare caldă, o fată de la Deva. Fiecare interior, fiecare exterior, fiecare spaţiu real sau mental, fiecare întâlnire de destin şi fiecare «curbă a trecutului» adusă în prezent coagulează câte o lume rotundă, care trăieşte din propria articulare şi care ne urmăreşte zile întregi după ce am închis cartea.”

„Silențioasă, dar profund mișcătoare, aceasta e o carte a solitudinii și a contemplației. În raportul dintre bucurii și tristeți, așa cum însuși autorul l-a așezat în titlu, tristețile domină prim-planul, ca o calitate aparent mai prezentă și mai solidă a lucrurilor. Cu toate acestea, în timp ce tristețea capătă în carte dimensiuni ontologice, bucuriile sunt și ele vizibile, izolate, dar strălucitoare, ca niște scântei. Suficient, dacă pot să îndrăznesc, ca să împiedice eșecul final al fiecăruia dintre eroii lui Cupșa. E un punct bun de plecare pentru a dezvălui o literatură din păcate necunoscută nouă, dar care cu o ușurință dureroasă devine și a noastră, ca un partener minunat și nesolicitat, care în tot acest timp ne-a așteptat cu răbdare.”