Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam noi de mână

„Protagonista care se deschide în acest volum încearcă de la bun început să-și proiecteze viitorul, însă reușește abia la final, după ce își explorează trecut-prezentul cu o necruțătoare onestitate. Dragostea, suferința proprie și a celorlalți, dar și rememorarea unor experiențe luminoase formează un flux confesiv intens, pe care cea care vorbește, zdruncinată și rezistentă, îl lasă să fie. Sappho și Cosmina Moroșan, Kafka și Foucault, Mahler și The Beatles coexistă firesc în sensibilitatea autoarei. Curajul și vulnerabilitatea de la baza poemelor Anei Goia accentuează primul cuvânt din titlul cărții.”