Romanul Tandră e noaptea (Tender is the night), cel de-al patrulea și ultimul dintre antumele cronicarului așa-numitei epoci a jazzului, F. Scott Fitzgerald, a fost publicat în 1934 și, deși inițial întâmpinat de cronici destul de reci în comparație cu precedentele proze, în timp, a devenit cea mai apreciată scriere a autorului. Fitzgerald însuși vedea volumul drept opera sa de căpătâi, iar critica l-a numit „marele roman american”.
Adeseori sunt remarcate similitudinile dintre cuplul format de personajele Nicole și Dick Diver și cel alcătuit din autor și soția sa, Zelda Fitzgerald, precum și asemănările dintre anii petrecuți de soții Fitzgerald ca expați americani pe Riviera franceză și viața carismaticului psihiatru și a soției sale, fostă pacientă, suferindă de tulburări psihice. Dincolo, totuși, de inspirația oferită de propria existență zbuciumată, Fitzgerald a reușit să creeze cu Tandră e noaptea una dintre capodoperele secolului al XX-lea, ce figurează în toate topurile celor mai bune romane.
Nicole și Dick Diver, irezistibili, eleganți, fascinanți atât individual, cât și în ipostaza de cuplu de aur pe care îl formează, au nenumărați admiratori, printre care se numără și cea mai nouă membră a grupului lor, actrița Rosemary Hoyt. Prin ochii tinerei de șaptesprezece ani, îndrăgostită pătimaș de Dick și hotărâtă să îl cucerească, însă, în egală măsură, captivată și de Nicole, sunt devoalate secretele care macină perechea Diver și care le amenință viitorul împreună.
Acum într-o nouă traducere, însoțită de prefață și tabel cronologic, toate sub semnătura lui Mihnea Gafița, romanul Tandră e noaptea completează colecția Clasici ai literaturii.
Alte titluri de
Francis Scott Fitzgerald:
Cei frumoşi si blestemaţi
, Polirom , colecţia Top 10+
Blândeţea nopţii
, Humanitas Fiction , colecţia Seria de autor F. Scott Fitzgerald
Marele Gatsby
, Humanitas Fiction , colecţia Seria de autor F. Scott Fitzgerald
Marele Gatsby
, RAO , colecţia Rao clasic
Strania poveste a lui Benjamin Button și alte întîmplări din epoca jazzului (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Dragostea ultimului magnat (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Milionarul model – Strania poveste a lui Benjamin Button (Ed. bilingvă)
, Naţional
Petrecere până în zori
, Litera , colecţia Clasici Litera
Marele Gatsby
, Curtea Veche , colecţia Real Reads
Blândețea nopții (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Marele Gatsby
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Marele Gatsby
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Cei frumoşi si blestemaţi
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Blândețea nopții
, RAO , colecţia Rao clasic
M-aș omorî pentru tine și alte povestiri pierdute
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Marele Gatsby
, Aldo Press
Marele Gatsby (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Prăbușirea
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Marele Gatsby
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Dragă Scott, scumpă Zelda
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
The Great Gatsby, Black Cat English Readers & Digital Resources, B2.2, Reading & Training Series, step 5
, Black Cat Cideb
Marele Gatsby (Vol. 22)
, Litera
Magia Crăciunului
, Neverland
Marele Gatsby
, Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii
Marele Gatsby
, Didactica Publishing House , colecţia Clasici de lux
Alte titluri de
Mihnea Gafiţa:
Păienjenel
, Art , colecţia Desenul din covor
Aspidistra să trăiască!
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Între două lumi
, Curtea Veche
Adolescenţi scăpaţi de sub control
, Humanitas , colecţia Cărţi bune pentru părinţi buni
Caucazul de Sud după 20 de ani
, Curtea Veche , colecţia Istoria timpului prezent
Poveste de Crăciun
, Curtea Veche , colecţia LitKids
Povestea regelui Arthur şi a cavalerilor săi
, Curtea Veche , colecţia LitKids
American Psycho (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Fugara
, Litera , colecţia Premium | Litera
Ferma animalelor (audiobook)
, Humanitas Multimedia , colecţia Hors collection. Humanitas
Iubire
, Art , colecţia Seria de autor Toni Morrison
Fugara
, Litera , colecţia Clasici Litera
Omul de ianuarie
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Billy Bathgate
, Litera , colecţia Clasici Litera
Lumea ca un mare spectacol
, Humanitas , colecţia Humanitas | Ştiinţă
Ferma Animalelor
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Beznă vizibilă
, Art , colecţia Guerrilla de pe noptieră
Căpitanul Nemo
, Curtea Veche , colecţia Save the Story
Stasiland
, Litera , colecţia Kronika
CIA - Războiul secret împotriva terorismului
, Corint , colecţia Corint Istorie
Visul numărul 9
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Fetele de la țară (Vol. 1)
, Nemira , colecţia Babel
Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde
, Art , colecţia Clasici ilustrați
Fugara
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Umbre peste Europa
, Litera , colecţia Kronika
O mie nouă sute optzeci şi patru
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Alo? Albert Einstein la telefon
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Pompeii. Viața unui oraș roman
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Strania sinucidere a Europei. Imigrație, Identitate, Islam
, Corint , colecţia Corint Istorie
Prea multe lucruri la care să te gândești
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Adolescenţi scăpaţi de sub control
, Humanitas , colecţia Cărţi bune pentru părinţi buni
Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz
, Litera , colecţia Kronika
De ce femeile uită greu şi bărbaţii repede
, Curtea Veche , colecţia Familia la Curtea Veche
Conacul Slade
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Butoiul cu pulbere al Asiei. Marea Chinei de Sud şi sfârşitul stabilităţii în Pacific. Carte pentru toți
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Extraordinarele culori ale lui Auden Dare
, Corint Junior , colecţia Aventură & Mister
Ferma animalelor. Carte pentru toți
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Casa de pe colina colecționarului (Vol. 1)
, Corint Junior
Omul timpului meu
, Corint , colecţia Corint Fiction
Viața mea de pește
, Omnium
Întoarcere la Brideshead
, Art , colecţia Desenul din covor
1984
, Litera
1984 | Ferma animalelor
, Litera
Magicianul
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Vânduți într-o zi de luni
, Corint , colecţia Corint Fiction
Casa numelor
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Răzbunarea geografiei
, Litera , colecţia Kronika
SPQR. O istorie a Romei antice
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Câinele meu Tulip
, Art
Prin deșert spre libertate
, Corint , colecţia Corint Istorie
Caesar
, Litera , colecţia Kronika
Borges și eu
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Aspidistra să trăiască!
, Polirom , colecţia Top 10+
Vreme, vremuri
, Corint , colecţia Corint Fiction
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota