Dante Alighieri, fiul lui Alighiero di Bellincione şi monna Bella (despre care nu se cunosc detalii şi care a murit înainte de 1275), se naşte la Florenţa, cel mai prosper oraş-stat din Italia, necunoscându-se data exactă (se presupune între 21 mai şi 20 iunie 1265), într-o familie de tradiţie guelfă din mica nobilime. Fiul lui Alighiero a fost botezat foarte probabil cu numele Durante.
O întâlneşte la vîrsta de 9 ani, potrivit celor afirmate în Vita Nuova, pentru prima dată pe Beatrice, fiica gentilomului Folco Portinari. Documentele care atestă existenţa reală a Beatricei sunt extrem de puţine, astfel încît sa ajuns chiar la ipoteza existenţei sale exclusiv literare. În 1283 scrie primul sonet din Vita Nuova şi intră în contact cu alţi tineri poeţi florentini, printre aceştia şi Guido Cavalcanti care îi va deveni bun prieten. În 1290 moare Beatrice. Dante suferă o criză gravă. Începe să frecventeze şcolile franciscanilor de la Biserica Santa Croce şi pe cele ale dominicanilor de la Biserica Santa Maria Novella. Se apleacă cu asiduitate asupra textelor fundamentale ale scolasticii, parcurgînd operele lui Albertus Magnus, Toma d’Aquino, Sfântul Bonaventura etc. şi îşi formează o proprie viziune filozofico-teologică.
În 1294-1295 scrie Vita Nuova (Viaţa Nouă), operă în care reciteşte şi comentează, în lumina iubirii pentru Beatrice, dar şi în cea a morţii acesteia, 31 de poezii alese din producţia poetică a deceniului precedent. Din 1295 se implică în viaţa politică a Florenţei, de partea guelfilor albi. Când puterea e câştigată de guelfii negri în 1301, Dante este exilat. Nu se va mai întoarce în oraşul natal până la moarte. În 1305 lucrează la redactarea unui tratat de filozofie, scris în italiană (limba„vulgară”) şi rămas nefinalizat, Convivio (Ospăţul, 1304-1307). Acest tratat se voia o enciclopedie, un „banchet” cultural (în tradiţia anticelor banchete ale înţelepciunii) cu multe „bucate” filozofice oferite noului public vorbitor de limbă vulgară.
În 1308 începe redactarea capodoperei sale intitulate Comedia (poate chiar începînd din 1307, din momentul întreruperii tratatului filozofic Convivio). Epitetul „divina” va fi dat ulterior de Boccaccio şi apare pentru prima dată întro ediţie din 1555. Ideea poemului apare deja profetizată în ultimul capitol al Vieţii Noi. Ficţiunea poetică a Divinei Comedii are la bază o alegorie fundamentală generală – călătoria în lumea de dincolo. Aceasta are ca scop descrierea istoriei reale a euluicălător care, traversînd experienţa păcatului (Infern) şi a purificării (Purgatoriu), ajunge la condiţia privilegiată a înţelegerii ordinii divine (Paradis). Beatrice reapare ca personaj simbol al credinţei, asumînd funcţia de călăuză în Paradis, după Vergiliu – simbol al raţiunii, călăuză fidelă şi înţeleaptă a lui Dante în Infern şi Purgatoriu.
Redactarea Infernului se înscrie cu aproximaţie în perioada 1308 (1307 ?)-1309. În 1310 începe să lucreze la a doua cantică a Divinei Comedii, Purgatoriul. În 1316 lucrează deja la redactareaParadisului, ultima cantică, care va fi împărtăşită publicului doar după moartea lui Dante, în 1322. Tot în acest an începe să lucreze şi la tratatul politic De Monarchia, scris în latină, prin care dorea să apere drepturile Imperiului împotriva pretenţiilor ridicate de Biserică. Dante condamnă doctrina teocratică care îi dădea Bisericii dreptul de a conferi autoritate împăratului, susţinînd că autoritatea acestuia vine direct de la Dumnezeu şi nu de la papă. Proclamă deci răspicat că cele două puteri, cea spirituală şi cea temporală, sunt independente.
Moare la Ravenna, în 1321, bolnav de malarie. Rămăşiţele lui Dante se odihnesc şi astăzi la Ravenna, în mausoleul în stil neoclasic, comisionat de cardinalul Luigi Valente Gonzaga şi construit în 1781 de arhitectul Camillo Morigia.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota