Eu, cea de pe locul doi

Eu, cea de pe locul doi este inspirată dintr-o multitudine de surse și prezintă perspectivă personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi în absolut orice aspect al vieții ei, negăsind puterea să depășească acesta condiție. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca și un sentiment atât de nobil precum iubirea, o poate plasă pe același loc, făcând-o să își defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungând de nerecunoscut atât pentru cei apropiați cât și pentru societatea din care face parte.

Pornind de la premisă că toți ne naștem inocenți și neatinși de defectele clasice ale societății, cartea urmărește povestea unei tinere ce cunoaște suferința la limitele ei cele mai acerbe, se redescoperă și decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un bărbat însurat. Prin această poveste, încerc să urmăresc traseul psihic și nu numai al tinerei Amalia, ce învață pe parcurs că doar în ea va găsi puterea necesară să treacă de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soartă.

Această poveste este una clasică și de actualitate în același timp. Ea nu vrea să mulțumească publicul feminin cu oratorii motivaționale, nu vrea să judece pe nimeni, nu vrea să atragă atenția asupra infidelității ci vrea să expună din toate punctele de vedere, un caracter cât se poate de obișnuit al societății de zi cu zi care decade, se schimbă, învață sau nu din greșeli și într-un final ia decizii ce vor genera consecințe indiferent de situație. Cheia acestor consecințe este asumarea, ceea ce naște o bătălie interioară în Amalia creionată în carte la nivel semi-erotic și psihanalist.