„Educaţia adulţilor din România, asemenea educaţiei pentru adulţi din Europa, este un domeniu educaţional în expansiune constantă, care se bucură de un interes în creştere din partea strategilor şi a politicienilor educaţionali. Educaţia adulţilor. Baze teoretice şi repere practice îşi propune să ofere fiecărui student, masterand, doctorand, practician sau specialist în domeniu, încă din primul capitol, accesul la o sursă de informare comprehensivă, care aduce clarificări teoretice necesare şi constituie o imagine coerentă şi actuală a elaborărilor ştiinţifice şi epistemologice, a problematicilor în domeniu, contribuind la o mai bună înţelegere a acestora, la o necesară compatibilizare terminologică, ideatică şi disciplinară. Informaţiile cuprinse în această carte sînt dense, acoperind probleme diverse, care depăşesc posibilităţile de parcurgere a lor de către studenţi pe parcursul unui semestru. Am abordat o problematică vastă, pentru a acoperi viziuni diferite ale cadrelor didactice universitare asupra a ceea ce este necesar să cunoască viitorii specialiști educaționali care vor lucra cu adulții, dar și pentru a veni în întîmpinarea diversității nevoilor de informare ale practicienilor care interacționează cu adulții în diferite sectoare ale educației pentru adulți și la diferite paliere.” – Coordonatoarele
Descoperă mai multe cărți scrise de Simona Sava
Dacă ți-a plăcut cartea
Educatia adulţilor, scrisă de
Simona Sava, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota