Durerea

ÎN MEMORIA IUBITEI MELE SOȚII, MIHAELA,

CU INFINITĂ RECUNOȘTINȚĂ PENTRU CĂ A EXISTAT.

PENTRU MINE, MIHAELA ÎNCĂ EXISTĂ,

DEOARECE N-A PĂSTRAT NIMIC PENTRU EA.

MI-A OFERIT TOTUL ȘI SPER CĂ TOTUL ESTE AICI.

Cuvântul autorului

Mulțumesc Domnului pentru că mi-a îngăduit să întâlnesc pe drumul vieții o ființă ca Mihaela și mai ales pentru că am convins-o să mă însoțească. Astfel am avut parte de tot ceea ce a însemnat o soție ca Mihaela, de tot ce mi-a oferit în cei peste 30 de ani petrecuți împreună.

Adică enorm de multe clipe, fericite, îmbogățite de cuvinte, gesturi, mângâieri, afecțiune, sacrificii, supărări înăbușite, nemulțumiri neros- tite, lacrimi nevăzute, visuri pierdute, pe care eu nu le-am observat,  le-am ignorat sau, și mai rău, am considerat că le merit ca bărbat. Doar am profitat fără să mă gândesc că sufletul ei nu era un depozit de cadouri din care să iau ce-mi place, plătind doar cu vorbe goale promisiuni, minciuni. Sufletul ei mâhnit, poate chiar scârbit de soarta nedreaptă și de atitudinea mea ingrată, a simțit durerea unui faliment nemeritat. Un final mai dureros nici nu se putea.

Cartea este doar un strigăt de durere venit din pustiul unei vieți ratate, viața mea. O poveste despre risipă și eșec, cu cele mai triste și dureroase efecte ale lor, pe care le-a suportat cea mai dragă ființă, Mihaela, cea care mi-a acordat încredere totală, m-a susținut fără obiecții, și-a pus toate speranțele în mine și am beneficiat nemeritat de admirația ei, pentru cele mai mici reușite. A suportat alături de mine intemperiile vieții – și nu au fost puține – și mi-a încredințat cea mai gingașă formă de manifestare a originii noastre divine, sufletul ei, cu speranța că voi fi în măsură să apreciez acest dar deosebit.
Am reușit doar s-o dezamăgesc total.

Este și o poveste despre cât de puțin am înțeles și apreciat – mult prea târziu, când sunt deja singur – farmecul, frumusețea, șansa și valoarea unei vieți pe acest Pământ minunat. Doamne, îți mulțumesc pentru că mi-ai îngăduit această șansă, chiar și pentru durerea care m-a însoțit perma- nent din vina mea. Poate pentru a mă purifica și astfel să sper că voi ob- ține măcar iertarea Ta.

Mi-am dorit să fie și o dedicație pentru toate femeile care renunță la visurile lor, își schimbă destinul plătind cu multă durere, își sacrifică viața personală și se oferă voluntar pe altarul familiei, de dragul unui semizeu de mucava. Egoist, nerecunoscător și insensibil – așa cum am fost și eu – la așteptările ființei minunate care-i stă alături și-l adoră, cu încrederea și speranța că a ales corect. Povești neștiute, poate mai triste decât cea care urmează, înecate în anonimatul lacrimilor, mâhnirii, suferințelor.

Puteam intitula cartea „Doar cuvinte” sau „Povestea noastră”. Ar fi putut exprima mai corect conținutul ei și pretențiile mele nepotrivite de scriitor. Cred totuși că „Durerea” e titlul adecvat, pentru că Ea m-a inspirat și m-a stimulat să retrăiesc și să transcriu ce căi au deschis pașii mei provocând destinul.

Aș fi încântat și onorat dacă aceia care o citesc vor înțelege ce a însemnat pentru mine eșecul și ce efecte a produs asupra celor mai dragi ființe din viața mea. Inclusiv durerea pe care unii dintre ei o suportă încă nevinovați

Este posibil ca unele expresii, formulări, încercări de a mă exprima în versuri să fie asemănătoare cu ce s-a mai scris. Nu am plagiat, însă se poate ca ele să fi apărut, scoase la suprafața creierului meu – de cutremu- rul cumplit care a fost dispariția Mihaelei –, din straturile sedimentate ale informațiilor acumulate din sutele de cărți citite în copilărie și adoles-cență. Puteți să mă considerați un epigon, dar să mă și iertați pentru că nu am avut posibilitatea să verific aceste asemănări și să renunț la acele pasaje.

Sper ca povestea mea, care nu este o ficțiune, să vă capteze atenția și să fie poate chiar instructivă.

Vă mulțumesc dacă veți avea răbdare să o parcurgeți, implicit și drumul nostru.

D. Claudiu