Dulci meleaguri

“Mă culcasem cu gândul la Buturugeni și așa m-am trezit. Pusesem ceasul la șase. Ordin cu o seară în urmă, mă sunase tov. maior Ciobănel: activează o sursă și-i raportezi lui Găman. Măi, și-aveam o treabă, îmi luasem liber până luni, două zile... Sursa Barbu; îl sun, dormea, i-am dat deșteptarea: băi, te duci și vezi ce pictează popa acolo, locu-i curat, e plecat la Sinaia, mâine-i duminică...
Nu poți să te speli, dimineața n-are presiune și săpunul ăsta nici nu spumează, ar trebui să fac rost de-un Fa. Numai că cine te atinge, cu profesia care o am, cu cafea și cu Lux, sau cu Fa? Cu săpun mergi la doctor, altfel nici nu se uită... Neli dormea cu gura deschisă, puțin îi păsă de javra de verișor, îmi dă niște stări treaba asta, că-mi vine să nu știu... Am lăsat-o în pat și-am coborât să stau la iaurt și graham. Bătrâni ce cu mândrie poartă. Genunchiul, înnebunesc!... Mă omoară la scări. Pe urmă, aici. Nu-mi amintesc drumul cu rata prin Mihăilești, sau dacă m-am urcat în autobuz, nici n-am observat, nu țin minte, m-am trezit nu știu cum în biserică și mă uitam pe pereți. Brusc, dar normal, înțelegi, ai să zici c-am visat, n-am visat, dacă spun normal, normal, absolut! Mi-am dat seama abia seara târziu, în parcare, când m-am întors de pe munte și-am încercat ușa la Dacie. Uitasem oglinda afară, noroc că nu mi-au săltat-o. Am scos-o și am pus-o pe banchetă, în spate. Am închis, am tras și de portieră ca să verific. Te pomini că m-am scrântit, mi-o fi turnat ceva-n ceai; cum am ajuns eu pe munte și în biserica aia unde-am ajuns?... Nu-mi explic. A trecut Vătămanu de la patru și m-a salutat. Lumea mă cam respectă. Și tocmai urcam la doi, unde stau, cu grijă, încet, așteptam să-mi dea junghi în artroza de la genunchi, dar pe cuvânt dacă mă mai durea..." (Fragment din Talanții)