Diana cu Vanilie

„Scriu aceste rânduri într-un avion, înainte de decolare, între două drumuri. Cam așa e mereu viața mea. Și mă gândesc adesea, înainte să urc printre nori, că orice astfel de moment e un exercițiu, o frântură din drumul pe care îl voi face odată, ca orice om, către cer, fără bilet de întoarcere. Nu e nimic dramatic sau trist în acest sentiment. Poate să pară ciudat, dar nici un pic de teamă nu mă încearcă atunci când știu că va veni momentul să mă înalț. Să întâlnesc acolo oameni ce mi-au zâmbit odată, aici, pe pământ, și care sunt Îngeri de-o vreme. Ca și mama mea odinioară, Diana și-a luat zborul lăsând în urmă zâmbet de femeie tânără, licărire de talent, inspirație și ceva în plus: mireasmă de vanilie. Ea nu a plecat de tot. Versurile ei îi trădează prezența suavă printre noi. Le voi așeza cuminte pe noptiera mea, revenind la ele de câte ori valul vieții mă face să uit ce înseamnă a trăi frumos, atât cât ți-e dat. Ce înseamnă feminitate. Mulțumesc, Diana, draga mea dragă!”