Despre lucrare
„Un merit incontestabil al întregii lucrări – veritabil aspect de originalitate – îl constituie cercetarea fiecărui element ce caracterizează instituția șefului de stat, a regimului juridic aplicabil acestuia, prin folosirea în permanență a unor informații din doctrina, legislația și jurisprudența constituțională aparținând altor state membre ale Uniunii Europene. Este vorba, întotdeauna, de cele cincisprezece prime state membre, comparativ cu regimul aceleiași instituții din România.
Diversitatea documentației, reperele legislative evocate, decurgând din logica punerii în aplicare a textului constituțional sunt elementele care, sârguincios valorificate, au permis elaborarea unei lucrări sistematizate, caracterizate prin originalitate și o certă valoare științifică.”
Prof. univ. dr. Dana Tofan
Facultatea de Drept, Universitatea din București
Din cuprins:
- Originea și evoluția instituției șefului de stat
- Evoluția instituțională a șefului de stat în doctrina și legislația antebelică și postbelică
- Evoluția instituțională a șefului de stat în doctrina și legislația actuală
- Rolul șefului de stat în România. Aspecte din practică
- Raporturile șefului de stat cu celelalte autorități publice. Aspecte din practica statală românească
- Locul și rolul șefului de stat în alte țări membre ale Uniunii Europene. Aspecte din practica statală
Puncte forte
- informații complete pe tema propusă analizei
- analiză amplă a instituției șefului de stat
- considerații de lege ferenda
- ample referințe bibliografice
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota