Toți oamenii au nevoie de atenție. Unii o obțin spunând glume, ajutându-i pe alții, lăudându-se sau fiind curajoși. Alții pot înflori povestea unei boli ca să primească empatie din partea unei persoane iubite. Pacienții cu tulburare factice atrag atenția fiind (sau prefăcându-se că sunt) bolnavi. Mai exact: acești oameni fabrică boli și afecțiuni ca să obțină beneficiile rolului de bolnav, printre care se numără sprijinul din partea celorlalți, scutirea de obligații sociale și starea generală de a fi neajutorat sau de a merita să fie tratați special. Ei atrag atenția prin comportamentul de bolnav și își asigură atenția prin fabricarea bolii. De la mama care își rade copilul în cap și le spune celorlalți că are cancer, la colegul de muncă ce trece printr-un șir de „tragedii” de neînțeles și până la pacienta care mimează epilepsia și își monopolizează grupul online de sprijin, „fabricarea bolii” este omniprezentă în viețile multor oameni. În această carte, Marc Feldman, cu ajutorul lui Gregory Yates, descrie motivațiile stranii ale oamenilor care inventează sau își induc boli ori leziuni ca să-și satisfacă nevoi emoționale profunde, atrăgând medicii, rudele și prietenii într-o pânză de înșelătorie costisitoare, frustrantă și potențial mortală.
„Renée și-a sufocat fiica, pe Martha, și a intervenit în funcționarea echipamentului de monitorizare din spital. Abuzul a avut loc într-un moment în care Renée se simțea copleșită de responsabilitatea rolului de mamă și incapabilă să-și gestioneze propriul stres emoțional. Nu îmi este clar ce avea de câștigat făcându-i rău Marthei și cred că nu-i era clar nici lui Renée. M-aș aventura să presupun că viața din spital îi oferea lui Renée confortul și stabilitatea pe care nu credea că le poate obține în altă parte. Suferea de depresie și tulburare factice, la fel ca 31%, respectiv 14% dintre acești abuzatori. Boala Marthei îi oferea o scuză să ceară sprijin psihologic personalului medical – ceva de care avea nevoie cu disperare, dar nu putea să ceară direct, poate din cauza stigmei asociate cu bolile mentale.”
Autorii
„Am început să-mi fac rău tăindu-mă și inhalând benzină, pe de-o parte, pentru a mă simți mai bine, pe de alta pentru a primi îngrijiri medicale. De mai multe ori am înghițit o supradoză de pastile și am ajuns la spital, cel mai des cu perfuzii pentru a combate efectele pastilelor. Le spuneam mereu ce luasem, fie că era vorba de somnifere, analgezice sau antidepersive. Știam că luam aceste medicamente în cantități care mă puteau omorî. Acestea erau situațiile periculoase la care visam și nu îmi păsa de consecințe. Câteodată oricum nu voiam să trăiesc. Se simțea ca un joc de ruleta rusească.”
Autorii
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota