Potrivit autorului, un gest este o acţiune care-ţi spune multe despre ceea ce gândeşte cineva — chiar dacă persoana însăşi nu este conştientă de acest lucru. Felul în care stai, poziţia umerilor, felul în care îţi mişti picioarele, expresia ochilor şi a sprâncenelor ar spune multe despre cât de dominant sau de supus te simţi. Chiar şi atunci când încerci să-ţi ascunzi sentimentele, atitudinea ta sexuală ar fi trădată de ochi şi de gură.
Poziţia pe care o adopţi într-o conversaţie şi gesturile pe care le faci pot determina durata dialogului şi cât de des vei fi întrerupt. Felul în care zâmbeşti — şi muşchii faciali pe care îi foloseşti — trădează dacă eşti cu adevărat fericit sau doar te prefaci. Oriunde te-ai afla, orice ai face, gesturile ar fi indicii ale stării tale de spirit. Cartea Gesturilor propune un vocabular nou şi unitar pentru a înţelege comunicarea umană şi influenţa socială.
Descoperă mai multe cărți scrise de Peter Collett
Dacă ți-a plăcut cartea
Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor, scrisă de
Peter Collett, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Cartea gesturilor
, Trei
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota