Mirela Retegan e femeie, iubită, părinte, copil, bloggeriță, antreprenoare – toate deodată sau, uneori, câte una pe rând. Însă, mai important decât orice, este om. Un om care îşi parcurge drumul vieţii cu fruntea sus, ținând piept durerilor și necazurilor, desfătându-se cu bucuriile pe care i le oferă fiecare zi şi pe care le împărtăşeşte acum cu noi toţi.
Așadar, toți ne vom regăsi, într-o măsură mai mică sau mai mare, în gândurile și emoțiile despre care povestește autoarea. Și, mergând pe calea descoperirii de sine, vom găsi împreună puterea de a trăi pe deplin tot ceea ce ne rezervă viața – astăzi, aici, acum.
Am scris asta cu gândul că poate ești și tu în situația mea… Poate ești și tu dintre cei care își trăiesc visul și nici nu ți‑ai dat seama… Poate te‑ai lăsat și tu, ca mine, intoxicat de tot felul de factori externi, care nu‑ți pot pătrunde visul și nu îl pot înțelege. Privește bine, privește în tine! Acolo este răspunsul. - Mirela Retegan
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota