Carol I al României. Un monarh devotat

Ceea ce ne propune profesorul Sorin Liviu Damean cu noua sa lucrare este o altă dovadă de mare seriozitate. Pentru că Domnia Sa este un om serios. Deopotrivă ca profesor și cercetător. Scrisul său nu tresare că apa unui pârâu de munte. E un scris care invăluie cuvintele, le așterne peste, și ceea ce iese în final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o tară și vede (vede el, dar vedem și noi), cum crește țara în urma lui. Tentația de a spune că omul respectiv face totul e mare. O zice Carol însuși în 1893: „Mă întreb, care ar fi fost configurația Europei, dacă eu n-aș fi venit în România? Această aserțiune sună ca o trufie (chiar e, n.n.), dar eu sunt convins că destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, în acest caz, unealta lui Dumnezeu”. A fost Carol I unealta lui Dumnezeu? El o crede: „Poate și altcineva ar fi putut să preia această misiune și ar fi putut s-o ducă la capăt cu mai mult succes, dar mă întreb dacă ar fi avut răbdarea și tenacitatea să ia asupra lui toată osteneala și munca și să suporte toate luptele și adversitătile. O întreprindere atât de grea depinde adesea mai mult de temperament decât de capacitate”. Regele nostru apare astfel că o fiintă providentială, „unsul lui Dumnezeu” din ev mediu, unii dintre contemporanii săi nevăzandu-l că pe o fiintă normală, inzestrată cu sensibilitate. „Dar nu sunt decât un om”, îi spunea el unei americance care în apropierea Peleșului sărise într-o rapă, gata să-și frangă gâtul numai pentru a avea privilegiul să strangă mâna unui rege. „Nu este oare curios că nimeni, nimeni nu pare să gandească că sunt și eu om de carne și sânge că toată lumea?” Aici se înșela, confundându-i pe trepădusii care umblau prin castelele regale, de la Peleș, Pelisor, Cotroceni sau Foișor, cu „toată lumea”.
prof. univ. dr. Ion Bulei