Nişte răspunsuri

"Partea cea mai buna a literaturii pe care o practic este ca eu pun la citit niste fiinte care n-au deprinderea asta. Sa nu va mire, dar cele mai naucitoare aprecieri au sunat cam asa: «Este prima carte pe care am citit-o si mi-a palcut mult». Iar cei care au afirmat asta erau, in marea lor majoritate, elevi de liceu.

Cartile mele au defecte doar pentru expertii scortosi, care ma judeca ca pe un scriitor adevarat. Nu sint un scriitor cu diploma, sint doar inca unul dintre scriitorii care si-au gasit publicul nu procedind prin efractie, ci prin simpla intelegere a vremurilor si a nevoilor publicului de acum."

"Prima ei carte, aparuta cum doi ani, Despre lucrurile simple, a stat in topurile de vinzari ale librariilor saptamini in sir. Sa ne intelegem: pe locul intii. A vindut peste 80.000 de exempalare, ceea ce pentru piata romaneasca de carte este enorm. ENORM. Cea de-a doua carte este un record nu doar pentru ciofrele de vinzari, ci si pentru interesul asupra continutului sau. Pe linga citeva articole publicate in pagina sa din revista noastra sau din Jurnalul national, Mihaela a indraznit de data aceasta sa-si faca intrarea in fictiune. Asa se face ca, printre texte de revista, ea a inserat in aceasta carte si citeva fictiuni, povesti cu femei care iubesc si sint iubite, povesti romantice, senzuale, unele chiar cit se poate de explicit sexuale."

"Mihaela Radulescu e o femeie curajoasa – cred ca n-o sa ma contrazica nimeni. Stiu de pe acum ca aceasta a doua carte pe care o semneaza va stirni o gama bipolara de reactii: unii o vor adora, altii o vor desfiinta. Nu prea cred ca se vor aseza multi pe calea de mijloc. Dar despre carte, despre reactii si despre multe altele promit ca voi reveni intr-o discutie hot cu autoarea. Fiti pe faza!"

"Pe Mihaela am intilnit-o prima data intr-o iarna. Intr-o iarna deznadejdii mele. Ma uitam la ea fascinata, fara sa banuiesc macar ca fata aceea frumoasa, cu parul cirliontat imi va marca defintiv existenta si ca ma va insoti din clipa aceea de-a lungul multor ani de viata. Ca fata aceea plina de energie ma va lua de mina si cu toata forta ei benefica ma va trezi din letargie si tristete si ca vom pasi asa, amindoua, mult timp, printre oameni, lucruri si la un moment dat, printre amintiri comune. N-am banuit nici macar ca ma va ajuta sa lupt cu mine sau ca nu ne vom certa iremediabil niciodata. Nici ca ma va invata sa ma uit pe mine si sa devin buna cum n-am banuit. Nici ca imi va arata fapte si oameni despre a caror existenta nici nu imi imaginam. Sau ca imi va fi model, familie, exemplu si prietena."

"Placerea mea cea mai mare cind calatoream cu trenul —si am facut naveta niste ani de zile pe ruta Piatra Neamt-Bucuresti —era sa suflu pe geam pina se abureste si sa-mi desenez barbatul pe care-l voi iubi, casa in care vom locui, aripile cu care voi zbura... Emotia mea cea mai profunda azi e sa simt ca traiesc secvente din geamul aburit pe care degetul desena dorinte, nestiind ca pune intrebari...
Cititorilor mei inteligenti, cu drag,
Mihaela”