Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)

„Îmi propun să trec în revistă câteva mari întrebări pe care oamenii și le-au pus – și nu încetează să și le pună – generație după generație. Sunt întrebările fundamentale privitoare la condiția umană. Ele continuă, în mare parte, să rămână fără răspuns, sau, și mai derutant, primesc adesea, din belșug, răspunsuri multiple și contradictorii. Evident, nu am soluții de propus pentru a face lumea mai inteligibilă. M-am mulțumit să identific nedumeririle. Lista lor e impresionantă. Trăim în plin mister.

De-a lungul istoriei se produc nenumărate efecte perverse: evenimente sau evoluții care au cu totul alte urmări decât cele preconizate. «Unde dai și unde crapă» – zice o vorbă românească. În ciuda tonului glumeț, e o remarcă foarte serioasă, care sugerează o întreagă filozofie a istoriei. Într-adevăr, nu știm niciodată la ce să ne așteptăm. Şi viața omului, și istoria omenirii sunt pline de surprize, la fiecare pas.

Democrația (de tip occidental) poate fi considerată o reușită, dar nici în cazul ei nu lipsesc factorii perturbatori. De fapt, totalitarismele secolului XX s-au instaurat profitând tocmai de condițiile create în cursul amplului proces de democratizare. În Germania lui Bismarck, Hitler ar fi rămas un obscur pictor de firme. El și mișcarea nazistă, în genere, au ajuns la putere tocmai în urma unei competiții de tip democratic, prin alegeri libere, pe baza votului universal. Democratica Republică de la Weimar, și nu Prusia aristocratică, i-a netezit drumul spre pu­tere. Electoratul «democratic» se lasă ușor manipulat, spre deo­se­bire de elita conducătoare din regimurile predemocratice. Regula «un om, un vot» așază pe același plan persoane cu competențe foarte inegale și dă în cele din urmă câștig de cauză celor mulți, de fapt însă nu acestora, ci celor care au știut să-i manipuleze mai eficient. Hotărât lucru, nu ne aflăm într-o perioadă prea bună. Un vânt de anarhie străbate planeta.” – LUCIAN BOIA