„La peste un veac şi jumătate de la 1848, se simte, în identitatea de adâncime a statului şi a naţiunii noastre, ambiguitatea moştenirii pașoptiștilor. Statul pe care ei îl edifică, în anii în care ajung la guvernare, mizează pe centralizare şi autoritarism. Eşecul României Mari este eşecul scenariului paşoptist însuşi. Generozitatea utopică a anului 1848 a lăsat loc ambiţiei de a fonda o naţiune etnică omogenă, prin acţiunea statului omnipotent, incapabil să accepte limitările impuse de domnia legii şi să respecte libertăţile politice.
Cultivarea libertăţii individuale, ca fundament al civismului şi al constituţionalismului – iată ceea ce paşoptismul şi brătienismul de după Unirea de la 1918 nu au fost pregătite nici să încurajeze şi nici accepte. Cei de astăzi au datoria să construiască un drum intelectual şi etic care să redea cetăţeanului demnitatea sa suverană. Doar în acest mod patria noastră poate căpăta, în fine, un sens al duratei.” – IOAN STANOMIR
Alte titluri de
Ioan Stanomir:
Umbre pe pânza vremii
, Humanitas , colecţia Eseu. Humanitas
Teodoreanu Reloaded
, Art , colecţia Revizitări
Junimismul și pasiunea moderației
, Humanitas , colecţia Eseu. Humanitas
Pagini despre copii și adolescenți
, Arthur
Balada mării sărate. Corto Maltese (Vol. 1)
, Cartea Copiilor
Comunism inc.
, Humanitas
Sub semnul Capricornului. Corto Maltese (Vol. 2)
, Cartea Copiilor
Sfinxul rus. Idei, identități și obsesii
, Adenium
Vin rușii!
, Humanitas
La Centenar
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Despre libertate
, Polirom
R.S.R. Lecția de învățământ politic
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Mama
, Humanitas
Mama
, Humanitas
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota