Cosmoagonii

Cui spunem tu cînd vorbim ori cînd ne rugăm? Nu este oare aceeași persoană cea căreia ne adresăm? Nu spunem tu unui corp, ci unui eu. Eul căruia îi adresez vorbirea mea este eul inferior al celui căruia îi vorbesc, dar puterea lui de înțelegere vine dintr-un eu superior; căci eul inferior este doar o umbră nevie a celui superior, iar acesta, la rîndul său, este o umbră vie a Celui adevărat: Eul hristic, Calea, Viața și Adevărul. Cînd vorbim ori cînd ne rugăm, cu aceeași persoanăvorbim: persoana a doua din Treime. Consecințele acestei conștientizări sunt infinite. Șiinfinit de smeritoare. Nu ți se face milă de înjosirea în care se află Eul hristic de dragul tău, de dragul drumului tău către libertate? Cum să-l mai disprețuiești pe cel prost, pe cel fudul ori pe cel răuvoitor, dacă știi că drumul trece prin nenumărate stări de ignoranță și de trezire? Dacă El ni l-a trimis pe Mîngîietor, înseamnă că El Însuși este polul celălalt: Arzătorul. Înțelege, așadar, că tu ai a deveni foc ca să-I poți rezista față către față. Ai a deveni spirit în așa măsură încît să poți arde trupul tău cel fizic. Ai a învia — îți spune în clar fapta Sa din Misteriul de pe Golgota. Combustia aceasta nu este spontană: o evoluție epopeică îți stă în față. Gîndirea, simțirea și voința îți sunt date întru aceasta— Treimea din tine. Chiar dacă, la intrarea în lumile spirituale, gîndurile tale vor fi cadavre ale spiritului din tine, așa cum cadavru este trupul fizic atunci cînd eul inferior se întoarce în eul superior. Viață creatoare de viață va fi însă clipa în care eul tău superior se va întoarce în Eul tău adevărat.

Eu — inexprimabilul nume al Tatălui.

Tu — numele Fiului.

El — numele Duhului Sfînt.