În Trecut şi viitor, Istrati - a cărui identitate profundă este, ne sugerează la fiecare pas, aceea de scriitor, a unui scriitor care se inventează, odată cu personajele sale, pe sine - se autoportretizează prezentându-şi, de fapt, opera: pe aceea pe care a scris-o deja şi pe aceea pe care ar vrea să o scrie, face un bilanţ provizoriu şi schiţează planuri de viitor. Şi-a propus, între altele, să aprofundeze „problema socială”, preocupat de felul cum „sentimentele personagiilor se împiedică de organizaţia economică de azi şi se răzvrătesc”. O serie întreagă de nedreptăţiţi şi de oprimaţi sunt invocaţi ca „tovarăşi” în lupta cu o „lume mânată de egoism” şi minată de ignoranţă: de la propria-i mamă, spălătoreasa care „a spălat murdăria altora timp de patruzeci de ani, cu speranţa să mă vadă «om cu căpătâi»” până la „făptura înveşmântată de revoltă sinceră a lui Ştefan Gheorghiu” sau până la Mihail Kazanski, Samoilă Petrov şi alţi „eroi răsărind din negura unor vremuri neuitate şi întruchipându-se în personagii de roman trăit”, plus „o întreagă legiune străină de oameni fără căpătâi şi fără nume”. Viitorul şi trecutul sunt, însă, „a filei două feţe”, astfel că, după ce şi-a trecut în revistă, ca pe o divizie de luptă, personajele, tot atâtea „chipuri (...) din viaţa mea de ieri”, autorul avertizează: „Tot ele îmi vor umple şi literatura pe care voi scri-o, tot cu ele voi trăi şi de azi înainte”.
Bianca L. CERNAT
Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovineşti, a terminat şase ani de şcoală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca şi Maxim Gorki, scriitorul rus şi apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, şi-a câştigat existenţa ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar şi al unui vânzător ambulant. O vreme a fost şi cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite oraşe: Bucureşti, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris şi Lausanne.
Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderenţă făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 îşi publică, în aceeaşi revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează şi la alte ziare: Viaţa socială, Dimineaţa, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste. Trăind în sărăcie, bolnav şi singur, a încercat să se sinucidă în 1921pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat şi îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923, cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland.
A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les récits d'Adrien Zograffi (Povestile lui Adrian Zograffi).În 1927 a vizitat Moscova şi Kiev (şi a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlneşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menţiona mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspiraţie a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunţă abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic şi a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci şi alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărţii va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comunişti considerându-l fascist). În 1930 se reîntoarce definitiv în ţară. Aici publică în 1933 eseul L’homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privinţa independenţei. Chintesenţa acestui eseu îi atrage vehemente contestări. A fost tratat de T.B.C. în Franţa la Nisa şi apoi a revenit la Bucureşti. Izolat, singur şi bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret.
Eugen Barbu, Fănuş Neagu Romain Rolland, Nikos Kazantzakis
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota