Munca actorului cu sine însuși (Vol. 2)

Konstantin Sergheevici Stanislavski (1863–1938), unul dintre cei mai importanți creatori și teoreticieni din istoria teatrului modern, s-a născut la Moscova, într-o familie înstărită. Încă din copilărie a avut acces la educație și la cultura înaltă și tot atunci au apărut și primele semne ale atracției exercitate de teatru. Tânărul, care avea să creeze o pedagogie sistematică, bazată pe principii ale unei științe a actoriei, a debutat mai întâi pe scenă, ca actor, fără să fi urmat o instituție de specialitate.

La 25 de ani, când era deja un artist amator cunoscut, Stanislavski a întemeiat Societatea de Artă și Literatură. Atunci avea să joace în producțiile noii instituții și să facă primele experimente ca regizor. În 1897, i s-a alăturat lui A.P. Cehov, care milita pentru un teatru popular, inițiativă pe care avea s-o concretizeze chiar în 1897, împreună cu Vladimir Nemirovici-Dancenko. Alături de acesta din urmă, Stanislavski a înființat Teatrul de Artă din Moscova. Primul spectacol, sub auspiciile căruia avea să-și câștige notorietatea noua instituție, a fost  Pescărușul de A.P. Cehov, jucat în premieră, în prezența autorului, și regizat de Stanislavski și Nemirovici-Dancenko. Teatrul avea să devină cunoscut în lumea întreagă, iar Stanislavski, să-și desăvârșească arta și să devină un pedagog fără rival.

Pledând pentru adevărul reacțiilor umane în teatru și împotriva patetismului, Stanislavski a elaborat o tehnică nouă de joc, precum și un set de principii, procedee și exerciții. Ele formează „sistemul“ lui Stanislavski. Teoria este expusă în lucrarea Munca actorului cu sine însuși, al cărei prim volum a apărut în 1938, la scurtă vreme după moartea autorului. Partea a doua a lucrării a rămas neterminată, autorul stingându-se din viață în urma unui atac de cord pe 7 august 1938.