Obiecte incongruente, gesturi excentrice, dar și fotografii, video-uri, pânze de factură tradițională – iată din ce este alcătuită arta contemporană. Uneori, aceste opere surprind sau șochează publicul. În același timp, îi trezesc curiozitatea: niciodată nu a existat atât interes pentru muzee de artă contemporană, bienale și târguri de artă. Pentru cei care se aventurează în lumea artei, această carte este un ghid: ea furnizează repere într-un context plin de alternative.
În ce moment arta modernă a devenit contemporană? Cum pot fi explicate sensuri atât de contradictorii? De ce artiștii vor să modifice raportul dintre public și opera de artă? Și când granițele cu moda, arhitectura, filmul documentar sau obiectele ritualice au devenit atât de fluide, mai putem oare încadra arta contemporană într-o definiție?
Cartea lui Catherine Millet punctează, în primul rând, faptul că arta contemporană este un spațiu deschis, este libertatea de a gândi și acționa diferit într-un moment în care ideologiile și sistemele filosofice dominante sunt în criză.
Alte titluri de
Aurelia Ulici:
Aperitive gustoase
, RAO , colecţia 100% Plăcere
Oracolul Lunei
, RAO
Nuntă nemiloasă
, RAO , colecţia Rao contemporan
Teorema lui Almodóvar
, Vellant , colecţia Literatură
Portretul
, RAO
Enigma
, Vellant , colecţia Literatură
Testamentul lui Descartes
, House of Guides
Înghițitorul de săbii. Fracurile negre (Vol. 6)
, Litera
Inimă de oțel. Fracurile negre (Vol. 2)
, Litera
Mama Léo. Fracurile negre (Vol. 5)
, Litera
Strada Jerusalem. Fracurile negre (Vol. 3)
, Litera
Banda Cadet (Vol. 8)
, Litera
Dicționar de limba română contemporană
, Aramis
Pornographia
, Vellant , colecţia Cărţi însemnate
Să învățăm despre animalele de companie
, Aramis , colecţia Să învățăm despre
Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una...
, Creative Publishing , colecţia Creative Publishing
O săptămână în aeroport
, Vellant
Freeman’s: cele mai bune texte noi
, Black Button Books
Freeman’s: Cele mai bune texte noi despre putere
, Black Button Books
Dragă Ijeawele: un manifest feminist în cincisprezece sugestii
, Black Button Books
Băiețelul de 1000 de ani
, Vellant , colecţia Cititrol
Foame. Memoriile corpului (meu)
, Black Button Books
Ochii galbeni ai crocodililor (Vol. 1)
, Litera , colecţia Blue Moon
Valsul lent al țestoaselor (Vol. 2)
, Litera , colecţia Blue Moon
Escape game. Crimă la conac
, RAO , colecţia Larousse
Un semn de întrebare este o jumătate de inimă
, Litera , colecţia Blue Moon
Universul. Marea enciclopedie ilustrată
, Aramis
Descoperim spațiul
, Aramis , colecţia Descoperim. Aramis
Cei trei mușchetari
, Litera , colecţia Lecturi școlare
Heidi
, Litera , colecţia Lecturi școlare
Set Regii blestemați (2 volume). Carte pentru toți
, Litera , colecţia Carte pentru toți
O istorie a lumii... cu femeile în prim-plan
, Litera
Descoperim mările și oceanele
, Aramis
Descoperim natura
, Aramis
Descoperim pădurea (ed. 2021)
, Aramis
Descoperim Terra
, Aramis
Obiceiuri de Crăciun în lume
, Aramis , colecţia Crăciunul cu Aramis
Scurtă istorie a Italiei
, Litera
Mama râde
, Black Button Books
Escape game. Alex și secretul lui Leonardo da Vinci
, RAO , colecţia Escape Game
Escape game. Pierdut în Mega Game
, RAO , colecţia Escape Game
Copilul meu nu vrea să meargă la școală
, Litera , colecţia Fundamentele educației pozitive
Natura. Marea enciclopedie ilustrată
, Aramis , colecţia Enciclopedii
Zânele ne povestesc despre generozitate
, Ars Libri
Zânele ne povestesc despre recunoștință
, Ars Libri
Surprinde, ucide, dispari
, Litera , colecţia Kronika
Rămas-bun, Gabo și Mercedes
, RAO
Istorie și tradiție la europeni
, Orizonturi
A fost odată în Țara Viselor
, Ars Libri
O istorie a lupilor
, Vellant , colecţia EndorFiction
Secretul familiei Rothschild
, RAO
Doamna Bovary
, Litera
Chimie
, Vellant , colecţia EndorFiction
Hitler și Stalin
, Litera , colecţia Kronika
Cele 5 greșeli care sabotează fericirea în cuplu
, For You
Myung Sung
, For You
Confesiunile unei fantome duplicitare
, Litera
Murdle
, Litera
Puterea de a spune NU
, Bookzone , colecţia Biblioteca lui Morar
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota