69 de poeme de dragoste. Extrase din atlasul unei lumi dificile

„Leonard Ancuța crede în poezie cu aceeași credință (postromantică, în fond) cu care au crezut suprarealiștii francezi, beatnicii americani, „noii sentimentaliști” ruși și, la urma urmei, toți cei pentru care poezia se scrie mereu cu majusculă. Ferice de el, îmi spun în barbă, privindu-l cu galben-purulentă invidie.”

„Aici dragostea e la superlativ și peste orice suferință (întuneric), peste orice trimitere cât de mică spre cotidian, dragostea se întoarce ca un meteorit, devine cosmică, spulberă logica, iar iubita e aceeași femeie generică de care se îndrăgostise Alexis Zorba, doar că iubita din poemele lui Leonard Ancuța pășește pe cer, în timp ce a lui Zorba mințea, cădea și revenea la inocență după fiecare iubire.”

„Vreme vine, vreme trece, sau - de la Leonard Ancuța cetire - „ne repetăm ca rîndunelele primăvara./ne repetăm ca limbile unui ceas”. Altfel spus, în poezia română de ultimă oră, îmi reglez ceasul (și) după minutarul lui L.A., care nu vine neapărat de la Los Angeles, ci de la Leonard Ancuța.”

„Printre toate maladiile acestei epoci bântuite de mărunte disperări ori false idealuri și plină „de străzi care duc în singurătăți diferite de a ta, poate mai blânde poate mai rapace”, poetul Leonard Ancuța și-a ales să scrie - nu oricum și oricât, ci tocmai în 69 de feluri - despre spaima de a iubi.”

„Leonard Ancuța și-a disciplinat discursul literar și l-a distilat, așa că în poemele din această carte fiecare enunț se vădește semnificativ și fiecare emoție, autentică. Înainte de a începe să citesc, titlul m-a dus cu gândul la diverse scenarii erotice, dar conținutul m-a contrazis într-un mod cât se poate de plăcut: sunt veritabile poezii de dragoste și de moarte (...)”