Am citit dintr-o răsuflare noua colecție de perle alcătuită de Radu Paraschivescu. Am citit, am râs și m-am enervat. Multe perle sunt foarte bune, glume de cea mai bună calitate. Altele par ireale, falsificate. Nu te-ai fi gândit că cineva poate spune/scrie așa ceva! Câteva par să nu-și găsească locul în această colecție. Cum e cazul citatului din Varujan Vosganian – „Cum poți scrie într-o limbă î...
Vă previn de la început că volumul al treilea al seriei Jocurile Foamei este unul mai serios. Nu că în cele precedente nu s-ar fi adus vorba despre revoltă și despre atrocitățile comise în numele unei...
Această carte trebuie citită pe furiș. Vă sfătuiesc s-o ascundeți cât mai bine, nu cumva să ajungă sub privirile pisicii dumneavoastră. Nu îmi asum responsabilitatea pentru părăsirea domiciliului de c...
Când te trezești într-un oraș necunoscut, fără absolut nici o idee privind identitatea ta și fără nici o amintire, primul lucru pe care-l poți face este să pui pe hârtie toate datele de care, totuși, dispui. Știi doar că ești o fată cu păr negru și lung și cu tot felul de pasiuni dintre cele mai ciudate: pentru culoarea negru, pentru listele cu 13 puncte, pentru mecanică, pisici și investigații. D...
Acest volumaș este un ghid de călătorie. Dar nu acel tip de ghid pe care-l poți găsi la chioșcurile din gări, gări în care ai putea da chiar peste autorul cărții, ci un ghid care te poate ajuta în înț...
Da, e chiar el. Adolf Hitler s-a întors. Se pare că providența încă mai are planuri cu el, astfel că îl scoală din morți pe un maidan din Berlin în data de 30 august 2011. Și e pregătit să o ia de la...
Stimate cititor, te rog, poftește, ia loc aici, da, da, aici, chiar în primul rând. Domnul Boris Vian acum este în culise și se pregătește de spectacol. Nu, nu, te rog, am prefera să nu mănânci nimic în timpul spectacolului pentru că nu vei putea mesteca atâta timp cât stai cu gura căscată. Ah, dar iată, domnul Boris Vian iese în scenă! Distins auditoriu, îţi rămâne să te bucuri de Poveștile de ad...
Cel mai bun medicament împotriva metafizicii care se găseşte astăzi în farmacii.
Simţi că necesitatea şi cauzalitatea îţi dau dureri îngrozitoare de cap? Ameţelile îţi provoacă certitudini teologice? Din cauza febrei, ai abandonat rigoarea cercetării ştiinţifice? Confunzi adesea i...
Muşte pe parbrizul vieţii este cartea în care întreaga profunzime şi inteligenţă care guvernează zonă publică din România se află în altă parte. În fapt, cartea este alcătuită din 60% erori intenţionate care vă vor stârni râsul, 60% perle dintre cele mai diverse şi 20% glume în faţa cărora îţi poţi lăsa jos pălăria. Practic, este alcătuită două jumătaţi din Mitici şi Vanghelii şi o jumătate din P...
Păzea! Mare răsturnare de situație!
Imprevizibilul s-a abătut asupra lui Greg mai ceva ca un porumbel cu burta plină în picaj deasupra c...
