Primul roman publicat de Edouard Louis este intitulat Sfârșitul lui Eddy Bellegueule (titlul original: En finir avec Eddy Bellegueule) și apare inițial în anul 2014 la Éditions du Seuil. Romanul a fost deja tradus în mai mult de 20 de limbi și vândut în peste 300 000 de exemplare, Louis fiind considerat drept noul copil teribil al literaturii franceze. Romanul, pe care îl putem încadra cu ușurință în rândul scrierilor autoficționale, a fost tradus în limba română la editura Litera în 2018 de Alexandru Matei.
Textul lui Edouard Louis ne povestește copilăria și adolescența lui Eddy Bellegueule, un tânăr care nu reușește să se adapteze la viața pe care i-o impune societatea în care se naște: un sat din nordul Franței care este populat în întregime de reprezentanți ai clasei muncitoare. În ciuda eforturilor pe care atât Eddy, cât și familia sa le fac pentru a-l transforma pe băiat într-un „bărbat adevărat”, încercările lor sunt sortite eșecului. Ajuns în punctul în care nu mai poate suporta rolul alienatului social, Bellegueule alege să își schimbe strategia. Tânărul își dă seama că problema incompatibilității nu își are rezolvarea într-o schimbare survenită la nivelul interiorității sale, ci într-o schimbare a mediului social. Din acest punct, protagonistul decide să părăsească casa familială și să își urmeze propriile dorințe.
Conform teoreticienei Isabelle Grell, autoficțiunea se naște din suferință. Pentru a putea scrie autoficțiune, autorul trebuie să fie supraviețuitor al unei traume. În textul lui Edouard Louis putem depista sursa acestei nevoi de a scrie autoficțiune încă din primul paragraf: „Nu am nici o amintire frumoasă din copilărie. Nu vreau să spun că n-aș fi simțit niciodată în timpul acelor ani nici un sentiment de fericire sau de bucurie. Pur și simplu, suferința este totalitară: face să dispară tot ceea ce nu intră în sistemul ei.” Înțelegem din acest început al romanului care ar putea fi vina fondatoare în cazul lui Edouard Louis: copilăria sa. O perioadă care este în general văzută drept cea mai frumoasă în viața individului este, la Louis, redusă la un singur sentiment: suferința. Faptul că autorul se îndreaptă spre autoficțiune poate fi explicat astfel încă din acest punct al textului. Amintirea perioadei de formare a personalității protagonistului său este umbrită de sentimente negative într-o asemenea măsură încât orice posibilă bucurie trăită e dată uitării.
Autorul nu ne lasă însă să ghicim de unde vine toată această suferință îndurată de protagonistul romanului său, Eddy Bellegueule, ci ne povestește episoade edificatoare de-a lungul întregului roman. Am putea chiar afirma că întreaga carte enumeră momente care adâncesc suferința personajului principal de-a lungul copilăriei și adolescenței sale. Pentru a înțelege însă de unde vine această durere pe care protagonistul o are de îndurat, este necesar să urmărim modul în care ne sunt prezentate în roman două teme majore pe care le regăsim atât în acest volum, cât și în restul operei lui Edouard Louis: imaginea corpului masculin și violența.
