Recunoștință

Alexandra Bondoc
Alexandra Bondoc 19 Noiembrie, 2020
1166

Romanul Recunoștință scris de Delphine de Vigan a fost publicat inițial în anul 2019. Traducerea în limba română a apărut la editura Polirom, în 2020, și este semnată de Cristina Jinga. Textul urmărește legăturile dintre cei trei protagoniști: Michka, Marie și Jérôme. Cea mai mare parte a narațiunii este alcătuită din fragmente de dialog dintre personaje. Acțiunea se petrece, cu precădere, într-o casă de bătrâni din împrejurimile Parisului. Relațiile care îi unesc nu sunt dintre cele mai curente, iar sentimentul care le domină pe toate este acela al recunoștinței.

 

O lectură concisă și delicată, cartea lui Delphine de Vigan tatonează teme precum singurătatea, pierderea sau moartea. Destinul Michkăi reprezintă firul narativ central, din acesta evoluând poveștile lui Jérôme și Marie. O temă centrală a romanului este aceea a importanței cuvintelor. Delphine de Vigan decide să ne prezinte rolul major pe care cuvintele îl joacă în narațiunea sa tocmai din perspectiva pierderii locuțiunii, scenariu introdus prin afazia de care suferă Michka. Efectul pe care această lipsă îl are asupra personajului și asupra vizitatorilor săi descrie perfect locul central pe care cuvântul îl ocupa în viața protagonistei.

 

Romanul Recunoștință de Delphine de Vigan se citește rapid și ușor. Dar, dincolo de aparența unei lecturi simpluțe, temele pe care narațiunea le sugerează trimit, la finele lecturii, spre o meditație orientată către relațiile interumane pe care le alimentăm în viețile noastre și către importanța cuvântului „mulțumesc”.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram