Michel Deguy este un poet francez, născut în anul 1930, așadar proaspăt nonagenar, laureat al mai multor premii literare importante din Hexagon, cum ar fi Premiul Max Jacob (1962), Marele Premiu Național pentru Poezie (2000) sau Marele Premiu al Academiei Franceze (2004). De asemenea este și un profesor reputat, predând o lungă perioadă de timp literatura franceză la Université Paris VIII (Saint-Denis). Poezia sa este cunoscută publicului cititor din România, grație volumului Poeme, apărut în anul 1995 la Editura Univers, conținând o selecție de texte, traduse de Ștefan Augustin Doinaș, Virgil Mazilescu și Aurel Rău. Ediția aceasta, publicată de Editura Tracus Arte în anul 2019 reia precedenta antologie, adăugându-i alte poeme, traduse de această dată de Gabriela și Constantin Abăluță, Dinu Flămând și Dumitru Țepeneag.
Parcurgând antologia aceasta am putut constata că principala temă a gândirii poetice a lui Michel Deguy este eterna luptă existențială dintre lumină și întuneric, temă ce străbate ca un fir roșu întregul itinerariu poetic al acestuia, chiar dacă îmbracă diferite haine, în funcție de mutațiile stilistice și estetice pe care le-a suferit, de-a lungul timpului, poetica sa. Acest „război fratricid” dintre lumină și întuneric, care nu sunt, în fond, decât fața și reversul vieții fiecărui om, este surprins foarte concis și deosebit de plastic în versurile „În inima nopții ziua/ Noaptea nopții cunoaște/ O stea mai strălucitoare”. Mai mult, pentru fiecare dintre cele două fețe ale monedei, autorul folosește câte două metafore deosebit de puternice, astfel, lumina este reprezentată de soare și de copilărie, iar întunericul sau umbra de către durere și moarte.
Un aspect deosebit de interesant este acela că aceste metafore, interfețe ale unicei teme menționate mai sus, se regăsesc pe toată durata antologiei de față, deși, la o privire mai atentă, se poate observa că momentul 1966 marchează o falie estetică majoră în itinerariul poetic al lui Michel Deguy. Astfel, dacă poemele selectate din primele trei volume pot trece drept producții impregnate de realism și naturalism, fiind caracterizate prin descrierea unor fapte cvasi-realiste desfășurate în decoruri rustice, idilice, menite să pună accentul pe realitatea exterioară, obiectivă, a vieții trăită ca atare, cu bune și rele, începând cu cele selectate din volumele următoare, putem vorbi despre o poezie modernă și chiar postmodernă, caracterizată din punct de vedere estetic și stilistic prin construcții eliptice, aflux de neologisme, intertextualitate și referințele culturale din sfera mitologiei și a religiei. De asemenea se poate lesne observa cum jarul este tras acum pe spuza subiectivității, temele propuse precum și maniera de abordare a acestora venind din sfera filosofiei existențialiste propusă de Jean-Paul Sartre.
