Romanul Pink Floyd în roșu a fost publicat inițial în anul 2010 sub titlul Rosso Floyd de către scriitorul italian Michele Mari. Textul cunoaște deja două ediții în limba română (2011 și 2013), ambele publicate de editura Polirom, în traducerea Ceraselei Barbone. Pink Floyd în roșu este un roman experimental, construit din diferite tipuri de discurs, fiecare încadrându-se în una dintre următoarele categorii: lamentație, confesiune, mărturie, raport interogație sau exorație. Cu ajutorul acestor intervenții intră în dialog cele mai diversificate personaje, fiecare povestindu-și experiența personală cu membrii sau cu grupul Pink Floyd.
Luate ca un singur corp discursiv, textele care alcătuiesc romanul prezintă disputele ce au existat de-a lungul istoriei formației. Îmbinând într-un mod impecabil ficțiunea cu realitatea documentară, Michele Mari construiește o multitudine de fragmente care conduc, de cele mai mute ori, la arhicunoscuta poveste a legendarului Syd Barrett și a impactului pe care prezența și ulterior despărțirea acestuia de grup le-au avut asupra istoriei Pink Floyd. Construit ca un puzzle, romanul pornește de la pretextul biografiei și al poveștii individuale, prezentând, în fapt, atelierul creației artistice pinkfloyd-iene.
Duncan Waters, un personaj introdus de Michele Mari în roman, care se prezintă drept fratele mai mare al lui Roger Waters (liderul și basistul grupului), ne furnizează un nou discurs relevant pentru înțelegerea esenței acestei formații: „Syd era special pentru că atunci cînd scria cîntecele lor, cobora nu numai în propriul <<subconștient>> (...) ci și în al celorlalți trei și că-i explicase cum se făcea, acum nu-mi amintesc bine, dar era un discurs întreg referitor la cuvintele copilăriei, și apoi îmi amintesc un alt lucru pe care Rog mi-l spunea adesea, că, datorită acelui secret, peste o sută de ani Beatles și Rolling Stones vor stîrni rîsul în comparație cu Pink Floyd și că dorința lui era ca Pink Floyd să rămînă în amintire ca muzicienii subconștientului”. Fragmentul citat reprezintă amintirile lui Duncan referitoare la ceea ce îi povestea uneori Roger Waters, cunoscut ca liderul grupului după plecarea lui Syd și, mai mult decât atât, textierul celor de la Pink Floyd (supranumit și Poetul). Este extrem de interesant cum Michele Mari imaginează problematica textelor melodiilor formației din perspectiva lui Roger Waters, compozitorul lor. Mai mult decât atât, dacă suntem familiarizați cu aceste texte, tindem într-adevăr să îi dăm dreptate romancierului. Cum altfel am putea explica înșiruiri de cuvinte precum sunt cele din piesa Brain Damage de pe albumul The Dark Side of the Moon, dacă nu printr-o creație de factură suprarealistă, având la bază visul și inconștientul?
Atât muzica, cât și istoria formației Pink Floyd sunt extrem de complexe, ireductibile la o analiză liniară. După cum o afirmă Omul cal, personajul din roman care ia vocea lui Roger Waters, legendara formație nu intră în categoriile prestabilite, nici măcar atunci când vorbim de genuri muzicale: „ (...) există pop-ul, există rockul și există Pink Floyd”.
