Șuhov, pe numele său întreg, Ivan Denisovici, este doar unul dintre nenumărații deținuți într-un lagăr sovietic de concentrare din îndepărtata și veșnic înghețata Siberie. Condamnat pentru vina de a fi fost luat ostatic de germani, fapt ce coincidea cu posibilitatea de a fi fost implicit spion al acestora, suspiciune câtuși de puțin dovedită, a executat deja opt din cei zece ani de detenție. Cu toate acestea, a renunțat să se mai gândească la eliberare, la viața lui din libertate, la familie. Știe că oricum nimic nu va mai fi la fel ca înainte de arestare. Și în plus, grija lui este aceea de a rezista vitregiilor fiecărei zi de lagăr: frigul extrem, foamea tot mai greu de potolit, regulile stricte și absurde, schimbările neprevăzute de regulament, munca în exces, furia spontană a fiecăruia dintre ceilalți deținuți și bineînțeles pericolul de a cădea în păcatul deznădejdii. În aceste condiții, timpul nu se mai măsoară în altceva decât în zile, fiecare zi fiind o luptă pentru supraviețuire.
Alexandre Soljenițîn redă în această nuvelă, care atinge însă intensitatea unui micro roman, desfășurarea unei singure zi din viața de lagăr a lui Șuhov, o zi ce începe în zori, sub semnul durerilor și al neputinței, dar care, cu fiecare pas devine „o zi norocoasă”. Căci așa poate fi catalogată, o zi în care deținutul nu cade din picioare de durere, scapă de orice pedeapsă a gardienilor sau a altor „șefi” racolați tot din rândul deținuților, capătă o porție sau chiar două în plus la masă, primește o muncă de care se achită fără mari sacrificii, scapă ca prin minune de o percheziție ce i-ar fi putut aduce câteva zile de carceră, nu se bate cu nimeni, iar seara poate pune „liniștit” capul pe pernă, nu înainte de a-și satisface singura plăcere posibilă în lagăr, o țigară rulată într-un petic de hârtie.
Interesant la maniera narativă a lui Soljenițîn este faptul că, dincolo de înșiruirea riguroasă a faptelor lui Șuhov și a celorlalți deținuți, el pune în lumină dimensiunea psihologică a vieții de lagăr. La finalul lecturii, nu faptele rămân în mintea cititorului, ci trăirile deținuților: frica perpetuă de ceilalți, fie ei gardieni, șefi sau alți deținuți, frustrarea reprimată pentru fiecare nedreptate, încordarea permanentă, licărul de bucurie pentru fiecare gram de mâncare în plus pe care reușește să-l capete sau pentru fiecare fum de țigară ce le mai alină suferința, lupta fiecăruia cu sine însuși. Astfel încât, eforturile și greutățile fizice pălesc în fața celor psihice, adevărata supraviețuire fiind de fapt lupta de a rămâne cu mințile întregi.
