Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Trezirea Leviatanului

04 Octombrie, 2016

James Holden este ofițer pe un transportor de gheață. A fost soldat și acum se bucură de monotonia curselor dute-vino pe care le face. Detectivul Miller trăiește pe Ceres și-și vede viața dată peste c...

Poștașul sună întotdeauna de două ori

04 Octombrie, 2016

El, un vagabond. Ea, o frumoasă femeie căsătorită din interes. El, celălalt, un grec, pin de voie bună, cu o afacere prosperă, bun și grijuliu. Soția se îndrăgostește de vagabond și plănuiesc uciderea soțului. Crima pare perfectă, aproape că este, doar că victima nu moare... Vor reuși cei doi să-și trăiască dragostea sau se vor vâna unul pe celălalt având în vedere faptul că dragostea lor pare să...

Panama Papers

04 Octombrie, 2016

Panama Papers este povestea din spatele articolelor care au zguduit recent lumea cu privire la averile ascunse ale unor politicieni, criminali sau persoane puternice cu interese militare extrem de per...

Viața amoroasă a marilor dictatori

04 Octombrie, 2016

Mă gândeam să mă lansez într-o adevărată perorație în urma căreia fundul lui Cawthorne să iasă destul de încins, însă mi-am dat seama că e suficient să spun că volumașul de față nu este altceva decât o serie de articolașe demne de reviste de scandal care publică picanterii inventate pentru a nu falimenta.Dacă Hitler a fost homosexual și Hussein a jucat în filme porno, atunci aceste informații doar...

Așa ceva nu ți s-ar putea întâmpla niciodată

04 Octombrie, 2016

Jon McGregor este un abil mânuitor al cuvintelor și al personajelor pe care le aruncă într-o serie de situații puțin probabile din punctul lor de vedere, dar cât se poate de posibile dată fiind natura...

Pământul lung

04 Octombrie, 2016

Joshua are un talent deosebit: poate păși între lumi fără să i se facă rău și, ce este și mai important, fără vreun aparat ajutător. În momentul în care din ce în ce mai multă lume începe să pășească în celelalte dimensiuni și încep să se îndepărteze de Pâmântul original, Joshua este recrutat de o corporație pentru a întreprinde o călătorie temerară cu menirea de a vizita mii de lumi înaintea ori...

Prințul fractal

04 Octombrie, 2016

Jean le Flambeur se întoarce! De data aceasta trebuie să deschidă o cutie Schrodinger care-i poate reda râvnita libertate sau îi poate oferi o surpriză extrem de neplăcută. În același timp, într-un oraș în care djinnii fac jocuri politice complicate alături de jucători nemiloși și geniali care pândesc din umbră, două surori pun la cale o revoluție. Lumile se vor împleti într-un mod surprinzător, i...

Războiul etern

04 Octombrie, 2016

William Mandella luptă în spațiu într-un război care pare fără sfârșit. Călătoriile sale îl îmbătrânesc doar câteva luni, pe când pe Pământ trec sute de ani. Când revine pe planeta natală după îndepli...

Puncte de presiune

17 August, 2016

Cum adesea mi se întâmplă, sunt mai fascinat de capitolele dedicate istoriei începutului sau mijlocului de secol XX decât de gândurile unui autor legate de ceea ce urmează să se întâmple în Europa. George Friedman, un evreu care a fugit din Europa ocupată de naziști, texan cu acte în regulă în prezent, e ferm convins că deține secretul viitoarelor agresiuni din Europa. Teoriile lui sunt...

Fata cu toate darurile

17 August, 2016

Melanie învață alături de alți copii la o școală specială. Cei care învață la respectiva școală sunt speciali. Sunt ținuți în celule și sunt legați de scaune mobile speciale cu care sunt duși de către soldați în sala de clasă, iar acolo nu li se dezleagă decât câte o mână, cea cu care scriu. Toată lumea se ferește de ei, de la soldați la profesori, nimeni nu vrea să-i atingă, motivul fiind un...

1 ... 12 13 14 15 16 17 18 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook