Jurnalul unui librar

Alexandra Bondoc
Alexandra Bondoc 06 Noiembrie, 2020
1174

În anul 2017, Shaun Bythell își publică însemnările făcute din postura de proprietar al anticariatului The Book Shop în perioada februarie 2014 – februarie 2015, sub titlul de The Diary of a Bookseller. Acest volum este publicat în limba română în 2020 de către editura Pandora M sub titlul Jurnalul unui librar, traducerea aparținându-i Mihaelei Buruiană.

 

Shaun Bythell achiziționează, în anul 2001, o afacere care se ocupă de vânzarea cărților vechi, aflată în orășelul Wigtown din Galloway, regiune din sud-vestul Scoției. The Book Shop se dovedește a fi cel mai mare magazin de profil de pe întregul teritoriu al țării, acesta numărând nu mai puțin de 100.000 de titluri în stocul său. Citind volumul Jurnalul unui librar, putem urmări viața de zi cu zi a anticariatului deținut de Shaun Bythell, începând cu luna februarie 2014 și încheindu-se în februarie 2014. Notițele presărate de umor, sarcasm și autoironie pe care proprietarul librăriei ni le oferă ne vor putea ajuta să ne facem o idee despre cum funcționează piața de carte veche, despre modul în care evoluția tehnologiei (în special digitalizarea volumelor tipărite) a afectat această piață și despre consecințele pe care apariția unor site-uri (precum Amazon, de pildă), care propun prețuri improbabile pentru o librărie fizică.

 

Printre caracterele excentrice și extrem de interesante care trec pragul anticariatului se numără păgâni tatuați, scriitori, persoane transgender octogenare, actori și, desigur, nelipsiții clienți fideli ai librăriei. Pasajele dedicate clubului de carte al anticariatului, Random Book Club, și cele în care Bythell descrie modul în care s-a desfășurat ediția din 2014 a Festivalului de Carte din Wigtown au reprezentat un punct de interes al lecturii pentru mine. Scris într-o notă hazlie, Shaun Bythell își permite ca prin jurnalul său de anticar să le vorbească cititorilor săi atât pasiunea sa pentru cărți și, implicit, pentru meseria de librar, cât și despre situațiile în care această pasiune pare a fi singurul element care îl mai ține legat de The Book Shop.

 

P.S.: Lectura volumului vă va răspune la întrebarea „care este cel mai popular domeniu de lectură printre cititorii care vin în anticariatul din Wigtown?”. Eu, una, nu m-aș fi așteptat la un asemenea răspuns... 

Jurnalul unui librar
Jurnalul unui librar
Shaun Bythell
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram