Recenta trecere în veșnicie a Regelui Mihai I al Românilor a fost menită să readucă în atenția tuturor istoria vieții sale atât de controversate. Oricine trebuie să recunoască că a fost personalitatea care a stârnit cele mai diverse sentimente în ultimul secol al istoriei românilor, de la ură viscerală până la dragoste necondiționată. De asemenea, orice om lucid trebuie să admită că a fost și omul care a avut cel mai mult de luptat cu hazardul istoriei și al propriei sale vieți, astfel încât, fiecare alegere pe care acesta a făcut-o de-a lungul vieții, atât în calitate de rege cât și în calitate de om, nu trebuie analizată dintr-un singur punct de vedere, ci trebuie căutat cu atenție motivul real din spatele acelei alegeri. 

Practic, vorbim despre o inevitabilă invitație la psihanaliză. Iar această cărțulie a lui Ion Vianu, reputat medic psihiatru român, apropiat al regelui în perioada exilului acestuia, vine la fix pentru a deschide calea spre o astfel de abordare. Concepută strict ca o mărturie personală despre modul în care acesta l-a cunoscut și perceput pe Regele Mihai și mai ales despre modul în care a empatizat cu acesta, în diferite momente ale vieții sale, cartea scoate la iveală și o serie de trăsături ale Majestății Sale, definitorii în parte pentru destinul său politic și de ce nu, uman. Firește, Ion Vianu, deși medic psihiatru, nu își propune să-l psihanalizeze pe rege, nu din teama că scoaterea la iveală a unor detalii ascunse din viața acestuia ar putea cauza imaginii pe care românii și-au creat-o despre el, ci pentru simplu fapt că din punctul lui de vedere, relația sa cu regele a fost strict una de amiciție, iar el a vrut să dea mărturie strict despre aceasta. Numai că, datorită formării sale intelectuale, inevitabil a deschis calea spre psihanaliza Majestății Sale.