Văzând la raft Biblia nihilistă, mi-am zis: uite o carte pe care trebuie să o desființez! Glumesc, firește. Nu aș desființa niciodată o carte pe motiv de nihilism, oricât ar fi ea de biblie. Eventual doar pentru a răzbuna copacii tăiați degeaba pentru publicarea ei.

Nu a fost însă cazul cu această carte, care mi-a provocat da capo al fine un amalgam de stări, uneori contradictorii cum ar fi: indignare, surescitare a minții, aprobare entuziastă, hohote de râs (provocate de un umor teologic înțepător, dar sănătos), tristețe amară; și o suită de replici retorice, de tipul: „erezie!!!”, „mda, s-ar putea să aibă dreptate”; „uite că la asta nu m-am gândit”; „eh, cu asta parcă n-aș fi de acord ”; „în altă epocă, pentru asta Bolea ar fi fost ars pe rug”, „asta este de analizat serios”; „ăsta da umor teologic”.

Mai pe scurt, o carte care te provoacă la gândire lucidă, dincolo de orice dogmă, doctrină sau stereotip religios și etic; o carte clar incomodă, dacă nu de-a dreptul eretică, pentru cei care nu reușesc să depășească stereotipurile teologice și mai ales pentru cei care lăsându-se furați de „imprecațiile” la adresa religiei, nu vor fi înțeles că de fapt Ștefan Bolea este departe de a fi un ateu, un nihilist sau un agnostic. Este pur și simplu un atlet al gândirii, care se străduiește să își depășească recordul la proba de negare, cu fiecare nou aforism pe care îl enunță în această carte, și de ce nu, un bufon tragic (după spusele lui, toți bufonii sunt tragici, idee cu care sunt pe deplin de acord).

Pentru mine însă, esența gândirii lui Ștefan Bolea, raportat strict la această carte, stă în următoarele două fraze (pe care le voi reda în limba română, deși în carte sunt în limba engleză): „ucide-l pe Dumnezeu și vei deveni un demon/ ucide demonul și vei deveni tu însuți”.