Fotografie autor Ștefan Bolea

Ștefan Bolea

Ștefan Bolea s-a născut la 13 octombrie 1980, în Baia Mare. Trăieşte în Cluj-Napoca. Este scriitor şi jurnalist, redactor-şef al e-revistei culturale „EgoPHobia“. De asemenea, este doctorand al Facultăţii de Studii Europene, fiind dublu licenţiat în Filosofe şi Studii Europene şi absolvent al unui Master în Studii Americane. Burse de cercetare la Universitatea din Oslo și la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. A debutat în 2004 cu volumul Ontologia negaţiei (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca). A mai publicat volumele de poezie Război civil (Editura Vinea,București, 2005) și Noaptea instinctelor (Editura Brumar, Timişoara, 2009). A colaborat la editarea a patru manuale de limba și literatura română. A publicat poeme și proze în revistele „Apostrof“, „Tribuna“, „Steaua“, „EgoPHobia“, „Poezia“, „Euphorion“, „Poesis“, „Respiro“, „Sisif“, „Tiuk“, „E-Leonardo“, „LiterNet“, „Contrafort“ şi articole de specialitate în revistele „EgoPHobia“, „Sisif“, „Noema“, „Filosofisk supplement“ şi „Transdisciplinarity in Science and Religion“. A obţinut 14 premii şi distincţii la concursuri naţionale de poezie. A fost,de asemenea, de trei ori finalist al Concursului Prometheus. Cărţile sale au fost analizate în volumul Ştefan Bolea – În apele grele ale Rechinului (Editura Junimea, Iaşi, 2010), editat şi coordonat de Ormeny Francisc.

Site personal: www.stefanbolea.ro

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
15,86 RON 15 86 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2019
ISBN: PO-MAR-DESVPU-19-N-001
Pagini: 288

Biblia nihilistă

de Ștefan Bolea
24,53 RON 37 74 RON 37 74 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: August 2017
ISBN: CP-TEB-BIBLIN-17-N-001
Pagini: 200

Theoria

de Ștefan Bolea
26,73 RON 41 12 RON 41 12 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: January 2015
ISBN: CP-TEB-THEORI-15-N-001
Pagini: 194