Ian Buruma și-a propus să scrie o carte mare. Aproape i-a reușit. Spun aproape deoarece și-a propus foarte multe și, din păcate, avengura studiului l-a depășit astfel încât, într-un final, ne-am trezit cu o lucrare care în loc să aibă minim 1000 de pagini, are doar aproape 400.

Sunt multe întrebări la care Buruma nu apucă să răspundă, multe neclarități care rămân după ce închizi cartea și te fac să-ți răscolești biblioteca în căutarea unor volume care să te dumirească.

Însă asta nu înseamnă că studiul lui Buruma nu este bun sau nu este necesar. Ba dimpotrivă. Astfel de cărți sunt extrem de importante pentru cultura umanității deoarece aduc în fața ochilor momentele critice care au urmat imediat după victoria finală a Aliaților, victorie care a pus capăt unui conflict monstruos, însă care nu a însemnat în mod automat și sfârșitul tragediei unei lumi întregi.

Cartea lui Buruma ne arată că sfârșitul unui război nu înseamnă  o viață mai bună, ci doar șansa de a lua totul din nou de la capăt pentru a-ți reclădi viața distrusă de ură, foamete și teroare. Un volum care trebuie citit și recitit pentru a evita un nou moment zero atât de crunt, dureros și infernal.