Regretatul Alex. Leo Șerban, plecat dintre noi mult prea devreme în anul 2011, a fost cunoscut și apreciat cu precădere în calitate de critic de film și jurnalist cultural. Foarte puțini oameni i-au cunoscut însă și latura de poet. Și aceasta deoarece el însuși și-a ținut poezia departe de ochii lumii, din teama de a nu-i fi știrbită „aura” de om lucid. Cu toate acestea, în 2010, în urma unei discuții cu poeta Svetlana Cârstean, se hotărăște să-și asume public și această fațetă, și-i predă acesteia, spre publicare, un teanc de manuscrise cu poeme, scrise între anii 1984 și 2005. Acestora li se vor alătura în scurt timp și Lispoemele scrise în 2010. Astfel ia naștere volumul Alte camere, alte glasuri de ieri, ce va apărea, din păcate, postum, la editura Pandora M, prin grija aceleiași Svetlana Cârstean, fiind alcătuit din cinci cicluri poetice: O provincie sentimentală (1984), aprilie orb „april is the cruelest month”( T.S. Eliot) (1985) și În alte camere, alte glasuri de ieri (1986), Grădini (2000-2005) și Lispoeme (2010).
Ceea ce surprinde încă de la prima lectură la cartea lui Alex. Leo Șerban este în primul rând faptul că el nu a fost niciodată doar un poet „de sertar”, nu a tratat poezia ca pe un hobby de weekend, ci dimpotrivă, poezia sa este, încă de la începuturile sale cât se poate de coaptă și de asumată. Apoi, la o lectură atentă, pot fi remarcate o serie de „mărci înregistrate” ce revin în bucle periodice, în diferite formule estetice, traversând de la un capăt la celălalt, întreaga creație poetică a acestuia, dintre care, cea mai pregnantă este tendința de a livra flash-uri, sau cadre cinematografice rapide, specifice de regulă scurt-metrajelor experimentale, printre care strecoară câte un cuvânt, o imagine, o formulă poetică menită să declanșeze în cititor resortul emoției pure.
Dacă ar fi trăit, anul acesta poetul Alex. Leo Șerban ar fi împlinit 60 de ani. Din păcate, el a plecat într-o lume mai bună, în urmă cu opt ani. Din fericire, ne-a lăsat poezia sa.
