Valeriu Stoica

Valeriu Stoica (n. 1953, Bucureşti) este doctor în drept (1997). Asistent, apoi profesor de drept civil la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti. Iniţiator (1990) al Programului de Drepturi ale Omului la Universitatea din Bucureşti. Profesor şi decan al Institutului Naţional al Magistraturii (1991-1993), membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (1993-2005). Membru al Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei şi al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept. Membru al Institutului Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.

Activitate politică: Membru al Partidului Naţional Liberal, de la reînfiinţarea acestuia, în 1990, până în 2006: prim-vicepreşedinte (1997-2001), preşedinte (2001-2002). Membru al Camerei Deputaţilor în două legislaturi (1996, 2000), ministru al Justiţiei şi viceprim-ministru al României (1996-2000). A fost membru al Delegaţiei Române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În prezent vicepreşedinte al PDL.

Lucrări publicate: Practica judiciară penală, vol. IV (în colaborare), Editura Academiei Române, 1993 (Premiul „Simion Bărnuţiu" al Academiei Române); Tratatul de drept comparat, vol. I, II, III de Leontin-Jean Constantinesco (postfaţă, îngrijirea ediţiei şi revizuirea traducerii, All, 1997); Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, All, 1997 (Premiul „Mihail Eliescu" al Asociaţiei Juriştilor); Puterea - un rău necesar, Allfa, 2002; Provocări liberale (în colaborare), Humanitas, 2003; Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Humanitas, 2004;Drept civil. Drepturile reale principale, vol. II, Humanitas, 2006; Unificarea dreptei, Humanitas, 2008; Reconstrucţia dreptei, Humanitas, 2009. A publicat peste 80 de articole în principalele reviste de specialitate din ţară (Revista română de dreptDreptulRevista română de drepturile omuluiRevista de drept comercialPandectele româneCurierul judiciar), precum şi în reviste de studii politice (Sfera politicii).

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
252,87 RON 316 09 RON 316 09 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: August 2023
ISBN: 978-606-39-1229-0
Pagini: 704

Noua şcoală de gândire a dreptei

de Cristian Pătrăşconiu
35,65 RON 35 65 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2010
ISBN: HU-CRP-NCDGAD-11-P-001
Pagini: 376