Titu Maiorescu (N. 15 februarie 1840, Craiova – d. 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

Selecțiuni din opera literară:
•O cercetare critică asupra poeziei române (1867)
•În contra direcției de astăzi în cultura română (1868)
•Direcția nouă în poezia și proza română (1872)
•Comediile domnului Caragiale (1885)
•Eminescu și poeziile sale (1889)
•Povestirile lui Sadoveanu (1906)
•Poeziile lui Octavian Goga (1906)
•Retori, oratori, limbuți
•Beția de cuvinte

Opere publicate postum:
•Jurnal, se întinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din literatura română
•Scrieri de logică, restituite de Alexandru Surdu, Editura științifică și enciclopedică, 1988
•Istoria politică a României sub domnia lui Carol I ediție de Stelian Neagoe, București, Editura Humanitas, 1994
•Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I, vol.I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediție, note și comentarii de Constantin Schifirneț, Editura Albatros, 2001-2003.