Fotografie autor T.H. White

T.H. White

Terence Hanbury White a fost un autor englez cunoscut cu precădere pentru seria de romane arthuriene reunite în volumul The Once and Future King, publicat prima dată în 1958, o serie care aduce la zi tradiția poveștilor Cavalerilor Mesei Rotunde.


A publicat prima carte, o colecție de poeme, cât încă era student la Cambridge. După terminarea studiilor a lucrat ca profesor, dar a continuat să scrie, în special despre vânătoare și pescuit. După șase ani de profesorat, succesul volumului autobiografic England Have My Bones (1936, Oasele mele îi aparțin Angliei) îl încurajează să se dedice cu totul scrisului.
Primul roman din seria despre Regele Arthur, pe care White l-a descris drept „prefața la povestea scrisă de Malory“ – Moartea Regelui Arthur –, a fost intitulat The Sword in the Stone (Sabia din stâncă). Publicat în 1938, spunea povestea copilăriei și adolescenței Regelui Arthur, în care White a împletit, printre altele, și cercetările sale de o viață în domeniul istoriei naturale. Romanul a avut un mare succes la public.


În februarie 1939, s-a mutat la Doolistown, în comitatul Meath din Irlanda, unde a trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca un contestatar al războiului și refuzând să-și satisfacă serviciul militar din cauza convingerilor sale. Acolo a scris cea mai mare parte din ce avea să devină seria despre Regele Arthur. În această perioadă a publicat două continuări la The Sword in the Stone, și anume The Witch in the Wood și The Ill-Made Knight. Experiența indirectă a lui White cu privire la război a avut un impact profund asupra acestor povești despre Regele Arthur, care cuprind comentarii despre război și natura umană.

J.K. Rowling a zis că scrierile lui White i-au influențat într-o măsură apreciabilă cărțile despre Harry Potter. Unii critici au comparat personajul Albus Dumbledore cu Merlyn, care pare adesea absent, neatent la lumea din jurul său, deși, în alt sens, o înțelege mai bine decât oricine altcineva. Rowling însăși l-a descris pe Wart drept „strămoșul spiritual al lui Harry“.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
2+1 Cadou*

Cartea lui Merlyn

de T.H. White
47,02 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786067109795
Pagini: 224
131,95 RON 143 42 RON 143 42 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2021
2+1 Cadou*
47,02 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: February 2020
ISBN: 9786067885859
Pagini: 304
2+1 Cadou*
45,04 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: February 2020
ISBN: 9786067885842
Pagini: 192
2+1 Cadou*
42,22 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2018
ISBN: AR-THW-RAVIRV-18-N-001
Pagini: 305