Tamenaga Shunsui (1790-1843) și-a făcut debutul literar cu proza Fuzo kansen no tame („Îndemnarea femeilor pe calea virtuții”), dar a devenit cunoscut abia după apariția romanului de moravuri Akegarasu nochi no maseyume („Visare după cântecul cocoșilor”). În 1832, publică Shunshoku umegoyomi („Culorile primăverii, contemplarea prunelor”), urmată de Iroha bunko („Biblioteca Iroha”), cea mai cunoscută operă a sa.
El este creatorul curentului literar ninjōbon, care propune o altă viziune a omului, fragil, slab, rob al emoțiilor sale, subjugat de dragoste și de alte tentații și nu întotdeauna un model de onoare și virtute. Insistând pe ninjō, slăbiciunea ființei umane și emotivitatea ei, Tamenaga Shunsui își creează o lume literară proprie, din care nu lipsesc samuraii care își calcă jurământul și nu participă la complotul de răzbunare, cei corupți și oamenii de rând.
Războinicii din Moartea samurailor ronini nu sunt niște întruchipări perfecte ale virtuții, niște automate care-și fac datoria fără cea mai mică umbră de ezitare și se duc la moarte cu o seninătate perfectă, însă tocmai slăbiciunea lor ne mișcă uneori până la lacrimi și este ingredientul fundamental al patosului acestui roman.
