Pajtim Statovci

Născut în Kosovo în 1990, din părinți de origine albaneză, Pajtim Statovci a crescut în orășelul Porvoo din Finlanda. A studiat literatura comparată la Universitatea din Helsinki și scenaristică la Universitatea de Artă, Design și Arhitectură Aalto. În 2014, pe când era încă student, a publicat Kissani Jugoslavia (Pisica mea Iugoslavia). Primit cu mare entuziasm de public, dar apreciat în egală măsură și de critică pentru simbolismul și ingeniozitatea sa, romanul a fost recompensat, printre altele, cu premiul Helsingin Sanomat pentru cel mai bun debut și a fost propus pentru Dublin Literary Award în 2019. Acesta a fost adaptat pentru scenă, premiera montării având loc în 2018, la Teatrul Național Finlandez din Helsinki. Versiunea în limba germană, Meine Katze Jugoslawien, a câștigat, în 2024, Internationaler Literaturpreis. Pentru următorul său roman, Tiranan sydän, a primit Premiul Toisinkoinen pentru literatură în 2016, traducerea în limba engleză (Crossing, 2019) aflându-se pe lista scurtă a nominalizărilor la National Book Awards. Cel de-al treilea roman al său, Bolla (2019), în pregătire la Editura Vellant, a fost nominalizat la Kirkus Prize și a câștigat Premiul Finlandia, Pajtim Statovci devenind astfel cel mai tânăr romancier căruia i se acordă această prestigioasă distincție literară.

 
mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

Bolla

de Pajtim Statovci
49,00 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2026
ISBN: 9786069802816
Pagini: 212

Pisica mea Iugoslavia

de Pajtim Statovci
51,80 RON 51 80 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2024
ISBN: 9786069802533
Pagini: 280