Simona Lahovary

Ca diaristă, Simona Lahovary dovedește multă pasiune, mai ales că statutul social și oportunitatea de a se învârti în cercul familiei regale o viață întreagă au ajutat-o din plin. Ea se „mișcă” la fel de ușor în lumea românească și în societatea europeană, pe care o scrutează cu ochi la fel de critic, uzând de ascendența nobilă și de stăpânirea celor trei limbi de circulație, care au fost și au rămas până astăzi: franceza, engleza și germana.

În calitate de doamnă de onoare a reginei Maria, Simona Lahovary ocupă un loc aparte la Curtea Regală, ceea ce îi conferă posibilitatea de a fi la curent cu tot ce se întâmplă acolo: programul cotidian al reginei și al familiei regale, comportamentul copiilor regali, aranjamente politice, discuții de taină, la care se adaugă un detaliu pe cât de prețios, pe atât de intrigant: Simky și Regina sunt bune prietene. Astfel se explică tandrețea și gingășia cu care autoarea Jurnalului își descrie regina, de la ținută la stări de spirit, de la relațiile cu familia la critică. Iar punctele de vedere ale Simonei Lahovary sunt – de cele mai multe ori – îndreptățite și obiective.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

Pagini de jurnal (Vol. 2)

de Simona Lahovary
5 (1)
65,18 RON 68 61 RON 68 61 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2021
Pagini: 416