Fotografie autor Simona Ferrante

Simona Ferrante

Simona Ferrante este o scriitoare franceză de origine română. S-a născut la Timișoara, unde a absolvit, în 1988  Facultatea de Litere. A lucrat timp de paisprezece ani ca profesoară  în diverse școli și licee din Timișoara. Din anul 2002 s-a stabilit în Franța, la Chambery. Pasionată de literatură, Simona Ferrante se implică în numeroase proiecte culturale și artistice. A fost corespondent de presă, interpret, iar de câțiva ani conduce, în cadrul Festivalului primului roman, cercul de lectură în limba română de la Chambery. A publicat la Editura Harmattan: Sânzienele ou les Fees de l'amour, Mythes et legendes de Roumanie, 2017, povești mitologice bazate pe balade și legende românești, ilustrate de cunoscutul pictor român Emil Florin Grama; la Editura Rafael Editions: Terre blanche, roman, 2021, Promesses, roman, 2020, și trei povești pentru copii: Lino a une grande famille, Lino a beaucoup d'amis și Trois souhaits pour Noel, ultimele două fiind ilustrate de desenatoare româncă Mihaela Bornemisa. În limba română, a publicat Povestea Helgăi în antologia Neterminatele iubiri, apărută în martie 2022 la Editura Național.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
42,09 RON 42 09 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: August 2025
ISBN: 9786306635382
Pagini: 200

Tărâmul inocenței

de Simona Ferrante
29,75 RON 37 19 RON 37 19 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2022
Pagini: 194