"Memorie colectivă a omenirii" - aceasta i se pare lui Siegfred Lenz cea mai potrivită definiţie a literaturii. Tocmai de aceea, pentru el meseria de scriitor are şi o componentă gravă, recuperatoare. Literatura trebuie să fie, crede scriitorul german, „certăreaţă“, iar temele pe care le alege pentru cărţile sale sunt, în genere, incomode.
Născut în 18 martie 1926 în Lyck (localitate din Prusia orientală - astazi Elk, Polonia), devine soldat în Marina militară germană la numai 17 ani, supravieţuieşte scufundării vasului său, e trimis în Danemarca, dezertează şi e luat prizonier de englezi. După 1945 face, la Hamburg, studii de filozofie, anglistică şi litere, se angajează ca redactor la Die Welt, apoi va trăi din scris. Siegfried Lenz este, alături de Heinrich Böll, Günter Grass şi Martin Walser unul dintre membrii celebrului „Grup 47", scriitori care s-au afirmat imediat după al doilea război mondial şi au impus o nouă literatură (doi dintre aceştia au obţinut Premiul Nobel). Debutează în 1951 cu romanul Erau ulii în văzduh, are succes şi la public, şi la critică, doi ani mai tarziu publică un alt roman, Duel cu umbra, apoi un volum de proze umoristice realiste, Atat de gingas era satul Suleyken. Romanele şi volumele de povestiri, publicate de atunci cu o anume regularitate sunt, la Lenz, în vădită rivalitate. Peter Mohr scrie în 2001 despre această concurenţă: „În literatură este posibil ceea ce în sport este aproape imposibil. Lenz este un maestru al sprintului, cu o condiţie fizică de invidiat pentru naraţiunea de cursă lungă." De altfel prozatorul scrisese şi două romane izbutite pe tema sportului: Omul în torent şi Pâine şi circ.
Opere principale:
Romane: Erau ulii in văzduh (Es waren Habichte in der Luft, 1951), Duel cu umbra (Duell mit dem Schatten, 1953), Omul în torent (Der Mann in Strom, 1957), Pâine şi circ (Brot und Spiele, 1959), Ora de germană (Deutschstunde, 1968), Modelul (Das Vorbild, 1973), Pierderea (Der Verlust, 1981), Proba de sunet (Die Klangprobe, 1990), Moştenirea lui Arne (Arnes Nachlass 1999), Biroul de obiecte găsite (Fundbüro, 2003).
Povestiri: Atât de gingaş era satul Suleyken (So zärtlich war Suleyken, 1955), Vânător de batjocuri (Jäger des Spotts, 1958), Oameni din Hamburg (Leute von Hamburg, 1968), Fata din Serbia (Das serbische Mädchen 1987), Ludmilla, 1996. A scris şi eseuri, drame şi teatru radiofonic.
