Aleksandr Viktorovici Elceaninov (1881-1934) urmează, întocmai ca mai vârstnicul său prieten și mentor spiritual Serghie Bulgakov, ca fostul său coleg de școală, savantul și filosoful Pavel Florenski, ca istoricul și gânditorul Nikolai Berdiaev, drumul intelectualilor ruși de formație culturală și filosofică profană care, la începutul secolului al XX-lea, s-au apropiat de teologie, i s-au consacrat, devenind în cele din urmă străluciți exegeți și apologeți ai cuvântului lui Dumnezeu.
Spre deosebire de ceilalți trei, A.V. Elceaninov a îmbinat reflecția teologică cu practica pastorală, devenind, la 45 de ani, preotul micilor comunități de emigranți ruși din Franța, mai întâi la Nisa, apoi la Paris.
