Nicolae Popea (17/ 29 februarie 1826, Satulung, jud. Brașov – 26 iulie/8 august 1908, Caransebeș) a studiat la Brașov, Blaj și Cluj, apoi la Universitatea din Viena, de unde a revenit în timpul revoluției pașoptiste, în care s-a implicat cu întregul elan al tinereții. Între 1849 și 1854 a ocupat diferite posturi de funcționar în administrația civilă transilvăneană, iar din toamna anului 1854 a devenit secretarul și colaboratorul cel mai apropiat al episcopului Andrei Șaguna. A fost protosinghel, secretar și profesor la Sibiu (1856-1871), arhimandrit și vicar al Mitropoliei Ardealului (1871-1889), episcop al Episcopiei Caransebeșului (1889-1908), membru fondator al Asociațiunii Astra (1861), membru de onoare (1897) și titular (1899) al Academiei Române, publicist, teolog și istoric. Este autor al mai multor volume despre istoria Bisericii și a națiunii române din Transilvania.
