Născută în Africa de Sud în 1949, unde și-a petrecut primii ani ai copilăriei, Griselda Pollock a crescut deopotrivă în mediile francofon și anglofon din Canada, înainte de a emigra în Marea Britanie la vârsta adolescenței, unde a studiat istoria la Universitatea din Oxford. A urmat un masterat în istoria artei la Institutul Courtauld din Londra și tot acolo și-a finalizat doctoratul în 1980, cu o teză despre conceptul de modern la Vincent van Gogh.
Cu o activitate didactică și de cercetare de peste 40 de ani la universitățile din Reading, Manchester și Leeds, unde a predat istoria artei sociale și critice, în 2001 a devenit directoare a Centrului pentru Analiză Culturală, Teorie și Istorie (CentreCATH), pe care l-a fondat la Universitatea din Leeds. Pentru activitatea sa de durată în promovarea feminismului și în reconfigurarea istoriei artei, a primit prestigiosul Premiu Holberg în anul 2020. Griselda Pollock s-a remarcat atât ca istorică de artă feministă, cât și în calitate de cercetătoare și teoreticiană în domeniul transdisciplinar al studiilor culturale, cu un interes aparte asupra studiilor iudaice. S-a implicat și continuă să se implice cu dedicație în analize internaționale, queer, postcoloniale și feministe din sfera istoriei artei – concentrându-se din ce în ce mai mult pe formulări la nivelul vocabularului conceptual, care să ofere „intervenții feministe în istoria artei”.