Mircea Lăzărescu (n. 1939, Lugoj), psihiatru, profesor universitar, a condus Clinica Psihiatrică a Universităţii de Medicină din Timişoara între 1983 şi 2011. A participat la înfiinţarea mai multor societăţi în domeniul psihiatriei în România. A publicat numeroase lucrări de psihopatologie clinică, antropologică, fenomenologică şi cognitivă (Introducere în psihopatologia antropologică, Facla, 1989; Tulburările de personalitate, în colab., Polirom, 2007; Tulburarea obsesiv-compulsivă, în colab., Polirom, 2009; Bazele psihopatologiei clinice, Editura Academiei Române, 2010; Psihopatologia psihozelor în perspectiva sinelui. Abordare evoluţionist-fenomenologică, Editura Academiei Române, 2016), de antropologie filosofică (Eseu despre fiinţele intermediare, Editura de Vest, 1994; Despre sărbători, grădini şi logos, Brumar, 2004), precum şi volume de eseuri (Chin, extaz şi nebunie înaltă în secolul XX, Brumar, 2011; Gâlceava înţelepţilor în jurul timpului, Brumar, 2017; Constantin Noica sau insuportabila filosofie, Brumar, 2018), de memorialistică (Culorile nostalgiei, Imprimeria Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, 1998, 2017; Odiseu fără Ithaca. Note din jurnalul unui psihiatru, Bastion, 2008) şi de studii care ţin de psihologie şi psihopatologia evoluţionist-culturală (Ce este tulburarea mentală, Polirom, 2014; Rememorări, Brumar, 2021).
