Fotografie autor Ken Blanchard

Ken Blanchard

Ken Blanchard, faimos autor de cărţi pentru dezvoltare personală şi organizaţională, consultant în afaceri şi conferenţiar intens solicitat, este caracterizat de prieteni, colegi şi clienţi ca unul dintre cei mai perspicace, mai puternici şi mai înţelepţi oameni de afaceri din prezent.

Influenţa sa ca autor de cărţi motivaţionale este extraordinară şi vastă. Bestsellerul Manager la Minut s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare şi continuă să se afle în topuri. De asemenea, Blanchard a publicat numeroase cărţi scrise în colaborare cu specialişti de renume

Blanchard este liderul spiritual al organizaţiei The Ken Blanchard Companies, o firmă internaţională de training în domeniul managementului şi consultanţei, pe care a înfiinţat‑o în 1979 împreună cu soţia sa. De asemenea, este lector colaborator la universitatea pe care a absolvit-o, Cornell, făcând parte şi din consiliul de administraţie al acesteia.

The Ken Blanchard Companies a avut în vedere încă de la înfiinţare trei scopuri simple, dar cruciale: să schimbe în bine viaţa semenilor, să sporească valoarea şi eficienţa angajaţilor la locul de muncă şi să ajute companiile‑client să devină furnizori autentici de calitate. În faimoasele lui conferinţe şi cărţi, pline de căldură sufletească şi umor, Blanchard manifestă un pătrunzător simţ critic şi o gândire constructivă, care i-au asigurat reputaţia de a fi unul dintre cei mai mari experţi în leadership din lume.

Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura (unele dintre acestea fiind scrise împreună cu diverşi colaboratori) s-au vândut în peste 18 milioane de exemplare în total şi au fost traduse în peste 25 de limbi. Blanchard a primit de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii, în domenii precum management, oratorie şi leadership.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

Servant leadership în acțiune

de Ken Blanchard, Renee Broadwell
39,00 RON 39 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2023
Pagini: 352

Antreprenor la minut

de Ken Blanchard, Don Hutson, Ethan Willis
42,29 RON 42 29 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: September 2020
ISBN: CV-DHE-ALMSCI-20-N-001
Pagini: 144

Noul manager la minut

de Ken Blanchard, Spencer Johnson
42,29 RON 42 29 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2018
ISBN: CV-KBS-NOUMLM-18-N-001
Pagini: 112

Marii lideri evoluează

de Ken Blanchard, Mark Miller
35,15 RON 37 RON 37 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2015
ISBN: CV-KBM-MLECSD-15-N-001
Pagini: 144
22,91 RON 30 55 RON 30 55 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2014
ISBN: AM-JOG-PTDVIS-15-N-001
Pagini: 160