Jean Grosu (31 decembrie 1919, Botoşani - 5 iulie 2007) este un traducător de limbă cehă şi slovacă. Urmează şcoala primară şi Liceul „A.T. Laurian" din Botoşani. Între anii 1946 şi 1948 a fost student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Cunoscător din familie al limbilor franceză şi germană, învaţă şi limba cehă în urma unui concurs organizat de o fabrică din Zlin (Cehoslovacia), care dorea să deschidă o întreprindere chimică în România. Frecventează astfel, vreme de şase luni, un curs intensiv de limba cehă şi apoi studiază chimia industrială la şcoala „T.G. Masaryk" din Zlin. În timpul petrecut în Cehoslovacia a citit romanul lui Jaroslav Hasek, Peripeţiile bravului soldat Svejk în războiul mondial şi a început să se familiarizeze cu literatura cehă.

A fost secretar de redacţie la Contemporanul (1946-1953), apoi ca redactor la Gazeta literară, Luceafărul, Viaţa românească, între 1953 şi 1963 a lucrat la secţia culturală a Ambasadei Cehoslovaciei la Bucureşti. Debutează publicistic în Contemporanul şi colaborează la Tânărul scriitor, Teatrul, Gazeta literară, Secolul 20, Tribuna, Magazin, Urzica, Almanahul literar, Viaţa românească şi Magazin istoric .

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri (de patru ori), Premiul Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia (1968), Premiul Ministerului Culturii (Praga, 1976), Medalia „Karel Capek" a Uniunii Scriitorilor Cehi (1990), Medalia de aur a Societăţii pentru Relaţiile cu Străinătatea (1991), Premiul de Excelenţă „Fidelitas" al Editurii Univers (1999), Marele Premiu Bohemica (2000).

Grosu are o contribuţie fundamentală la traducerea literaturii cehe şi slovace în limba română. Dacă înaintea demersului său erau cunoscuţi în versiuni româneşti doar Karel Capek (romanul Mama) şi Frantisek Langer(Cămila prin urechile acului), iar romanulPeripeţiile bravului soldat Svejk în războiul mondial de Jaroslav Hasek apăruse într-o ediţie abreviată, de doar o sută de pagini şi cu titlulPăţaniile unui tâmpit, Grosu avea să traducă în mod sistematic, urmând un adevărat program, din opera scriitorilor cehi şi slovaci Vaclav Havel, Bohumil Hrabal, Peter Karvas, Milan Kundera, Jiri Marek, Ladislav Mnacko, Jan Otcenasek, Ladislav Tazky, Natasa Tanska. El face parte dintre acei traducători pentru care transpunerea unei pagini literare într-o altă limbă înseamnă totodată interpretare. 

Romanul lui Hasek, carte care i-a schimbat destinul, a cunoscut, prin Grosu, care a colaborat la traducerea din 1956 cu Al. O. Teodoreanu, o tălmăcire atât de reuşită încât - observă Sorin Titel, „vorbele lui Svejk sună atât de viu în traducere, încât putem spune fără să greşim că bravul soldat Svejk a învăţat, de fapt, să vorbească româneşte". Unele scrieri i-au pus probleme deosebite de transpunere, ca literatura lui Hrabal, al cărei stil, scrie traducătorul, este feroce pentru cine se încumetă să o abordeze: „fraze de câte două-trei pagini sau povestiri într-o singură frază!" Pentru că unii scriitori, din a căror operă a tradus, precum Vaclav Havel, Milan Kundera şi Bohumil Hrabal, erau atunci interzişi în ţara lor, însuşi traducătorul a devenit acolo persona non grata.