Herodot (484–425 î.Cr.) s-a născut la Halicarnas (actualul Bodrum), pe ţărmul vestic al Asiei Mici, într-o familie bogată. Împins de curiozitate, a străbătut toată lumea cunoscută grecilor de atunci. A călătorit prin ţinuturile din jurul Mării Negre, iar mai apoi a mers în Siria, traversând deșertul până la Eufrat și Babilon; a cutreierat Egiptul, coborând de-a lungul Nilului; a fost în Cirenaica, apoi a văzut Macedonia, Grecia, Sicilia și sudul Italiei. S-a stabilit la Atena, unde a fost apropiat de Sofocle și Pericle. Și-a sfârșit viaţa în colonia ateniană Thurioi, din sudul Italiei. Rodul acestor călătorii sunt Istoriile, admirate, dar și contestate încă din Antichitate: Cicero l-a numit „părintele istoriei“, iar Plutarh, „părintele minciunii“. Tucidide și Xenofon i-au folosit bogatul material istoriografic. Iosephus Flavius l-a invocat pentru corectarea unor inexactităţi biblice. Autorii greci și latini ulteriori l-au considerat modelul ideal de istoric. Herodot a rămas o autoritate și în perioada creștină. Evul Mediu l-a uitat treptat, dar Renașterea l-a redescoperit, graţie traducerii în latină a Istoriilor, făcută de Lorenzo Valla la începutul secolului al XV-lea. Opera sa a impulsionat dezvoltarea arheologiei și cercetării istoriei Orientului în veacurile XVIII–XIX.
